Cea mai mare comună din zona Romanului are cinci cetățeni de onoare. Printre aceștia se numără fiii satului PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscopul diecezei de București.
Aproape fiecare comună din zona Romanului se poate mândri că a dat personalități care au marcat destinele a mii de oameni. Printre aceste comune se numără și Săbăoani, care se poate mândri că a dat țării doi dintre cei mai importanți lideri ai Bisericii Romano-Catolice. În prezent, comuna Săbăoani are cinci cetățeni de onoare, din care trei sunt preoți. Și nu orice fel de preoți: PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscopul diecezei de București și preotul Iosif Antoci, care, din 1997 este paroh la Viena.
Sprijin pentru comunitate
PS Aurel Percă (foto stânga) s-a născut la 15 august 1951, la Săbăoani. După absolvirea școlii elementare și a liceului în satul natal, în 1969 a intrat în Seminarul Catolic din Iași, pe care l-a absolvit în 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, la Iași, după care a fost numit vicar în Parohia Bacău.
În noiembrie 1980, a fost trimis pentru studii de specializare la Roma, unde a obținut licența în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental, și în teologie morală, la Academia Alfonsiană. La 1 august 1994, Monseniorul Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În această perioadă, l-a susținut pe episcopul Petru Gherghel atât în activitatea pastorală internă, cât și în relațiile cu diferite asociații și organizații din străinătate.
În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași
Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala din Iași la 8 decembrie 1999.
ÎPS Ioa