Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi bolnavi la început de 2013, dar mai puţine decese

Publicat in Gazeta Noua, duminică 17 martie 2013 ·

Numărul bolnavilor cronici a crescut cu mai mult de 800 în acest an, la sfârşitul lunii ianuarie rămânând în evidenţă 9.852, faţă de 9.014 în ianuarie 2012, vestea bună fiind însă că au venit pe lume mai mulţi copii, iar decesele sunt mai puţine.

Statistica Direcţiei de Sănătate Publică arată că sporul natural rămâne în continuare negativ în judeţ, însă, la nivelul lunii ianuarie, numărul de născuţi vii a crescut cu 50 în 2013, faţă de anul anterior (209), în timp ce decesele raportate sunt mai puţine (542 în ianuarie 2013, faţă de 584 cu un an mai devreme). Numărul bolnavilor cronici este, din păcate, în creştere. Hipertensiunea arterială (HTA) continuă să fie cel mai răspândit diagnostic în rândul bolnavilor aflaţi în evidenţa medicilor din judeţ.

La sfârşitul lunii ianuarie erau înregistraţi 17.293 pacienţi, cu 466 mai mulţi decât la începutul anului trecut, HTA fiind şi a doua cauză de deces (82 decese în ianuarie 2013, faţă de 72 cu un an înainte), după bolile cerebro-vasculare. Pe locul II în topul morbidităţii cronice sunt tulburările mintale, cu peste 13.750. Urmează tumorile maligne, aproape 11.000 de pacienţi din judeţ fiind afectaţi, cu 400 mai mulţi decât anul trecut. Locul IV este ocupat de diabetul zaharat, unde numărul pacienţilor a crescut cu peste 800 într-un an, ajungând la sfârşitul lunii ianuarie la 9.852. Următoarele locuri revin cardiopatiilor ischiemice, cu peste 9.500 de cazuri, bolilor pulmonare cronice obstructive – peste 4.700 etc. Cele mai mici valori sunt înregistrate la tuberculoză (613), însă chiar şi în acest caz sunt creşteri faţă de anul anterior.

Peste 300.000 îmbolnăviri într-un an

Medicii de familie au raportat, la rândul lor, în 2012, 308.443 cazuri noi de îmbolnăviri (la o populaţie de nici 500.000 locuitori). Virozele şi complicaţiile asociate acestora sunt pe primul loc, mai mult de o

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 54 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 2,3% în noiembrie 2024, la 5.388 lei, faţă de luna octombrie 2024. Cele mai mari salarii au fost în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net, în noiembrie 2024, a fost 5.388 lei, în creştere cu 120 lei (+2,3%) faţă de luna octombrie 2024. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţi

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 3 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Premierul britanic Keir Starmer se află în prima sa vizită în Ucraina, unde va semna cu Zelenski un tratat pe 100 de ani

News.ro acum o ora
Premierul laburist Keir Starmer a sosit joi în Ucraina, în prima sa vizită de când a preluat conducerea guvernului de la Londra, pentru a promite mai multe arme şi sprijin britanic pentru următorii 100 de ani, în timp ce războiul împotriva forţelor

Rabla pentru sobe 2025. Când începe programul și câți bani vor primi românii

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea primi 10.000 de lei subvenție pentru a-și schimba soba Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN când începe programul „Rabla pentru sobe”. Românii vor putea primi 10.000 de lei subv

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani

Botosani News acum 15 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, joi, valabil până la ora 12:00, pentru o parte din județul Botoșani. Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni,

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°