Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul din Sălaj, în cădere liberă

Publicat in Salajeanul, luni 18 martie 2013 ·

Turismul din Sălaj a fost în scădere în luna ianuarie a acestui an, cel puţin în statistici. Poate de vină o fi fost iarna sau criza economică, criză pe care, mai nou, toată lumea dă vina.

Datele Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj arată că în luna ianuarie 2013, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat pe total judeţ o scădere cu aproape 13 la sută (-14,6 la sută turişti români şi +6,6 la sută turişti străini), iar înnoptările cu 5,3 la sută (-4,7 la sută turişti români şi -9,1 la sută turişti străini). Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2013 au însumat 1.809 turişti (89,2 la sută turişti români şi 10,8 la sută turişti străini), în scădere cu 12,7 la sută faţă de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul precedent. Sosirile în hoteluri deţin, în luna ianuarie 2013, o pondere de 48,5 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare.

Probleme pentru hotelieri

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2013 au însumat 4.139 turişti (88,5 la sută turişti români şi 11,5 la sută turişti străini), în scădere cu 5,3 la sută faţă de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul precedent. Înnoptările în hoteluri deţin în luna ianuarie 2013 o pondere de 48,9 la sută din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2013 a fost de 11,3 la sută pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna ianuarie 2013 au fost în bungalouri (17,5 la sută), vile turistice (14,9 la sută), pensiuni

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident rutier în judeţul Timiş / Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism. ”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei d

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°