Locuinţele datornicilor pot fi cumpărate, la licitaţie, şi cu plata în rate. Totodată, băncile valorificatoare ale apartamentelor executate silit oferă chiar credite pentru cumpărarea acestor bunuri.
Numărul bunurilor debitorilor care vor fi scoase la licitaţie se va dubla în acest an, anunţă site-ul executări.com. Potrivit statisticilor, numărul executărilor silite a fost de 4.237 în 2011, 8.395 în 2012, estimându-se ca în acest an să se depăşească 16.000 de bunuri scoase la licitaţie. “Piaţa executărilor silite a crescut spectaculos în ultimii cinci ani, pe fondul crizei economice şi al insolvenţei şi falimentului a peste 100.000 de firme. Anul trecut, valoarea totală a anunţurilor de bunuri executate silit, publicate de executări.com, a fost de aproximativ 208 milioane de euro, din care 180,7 a fost valoarea imobilelor, iar 9,6 milioane de euro, cea a automobilelor”, a declarat Elena Puică, director economic al executări.com.
Împrumuturi pentru licitatori
Pentru a stimula participările la licitaţii, executorii judecătoreşti şi băncile oferă facilităţi importante celor care vor să cumpere imobile executate silit. Astfel, băncile oferă creditări, dar şi împrumuturi prin programul “Prima casă” pentru achiziţionarea de apartamente. Cei interesaţi să cumpere un bun executat silit din surse proprii, dar şi din finanţare bancară pot opta pentru varianta în care plătesc 50% din preţ, iar diferenţa va fi achitată, timp de un an, în rate egale. De asemenea, o noutate introdusă în acest an este aceea că, dacă proprietatea nu se vinde la prima licitaţie, preţul scade la a doua licitaţie cu 25% faţă de preţul evaluat şi chiar cu până la 70% la a treia licitaţie, dacă se prezintă minimum două persoane. La nivel naţional, topul judeţelor cu cea mai mare pondere a bunurilor executate silit este condus de Bucureşti, Cluj, Timiş şi Vr