Pe scena mică de la Teatrul ACT o fată frumoasă (Diana Cavallioti), cu o feminitate care îţi taie răsuflarea, topind în spectatori orice rezistenţă, fie ea intelectuală, fie de altă natură, spune, simplu şi din ce în ce mai înduioşat, o poveste. E vorba despre declaraţia de dragoste a unui bătrân în ziua morţii faţă de soţia sa!
Au trăit cincizeci şi doi de ani împreună. În această ultimă zi, a venit vremea ca el să-i mărturisească pentru ultima dată cât de mult a iubit-o. Mai mult, să o asigure că a înţeles lecţia administrată de ea în tinereţe, conform căreia „dragostea înseamnă reciprocitate”.
Cu fiecare minut, fata care povesteşte e tot mai emoţionată (şi, implicit, mai emoţionantă), căci în centrul istoriei sale stă – nu-i aşa! -, un personaj care se mulează mănuşă pe visul general. Evrika! Cineva pe lumea asta a găsit iubirea adevărată. Pe deasupra, şi statornică, întinsă pe mai bine de jumătate de secol! Diana Cavallioti joacă cu căldură şi intensitate pentru a sfârşi în lacrimi discrete, dând impresia că lucrurile s-au întâmplat chiar aşa. Dar hoţomana ei de povestitoare ştie bine că nu!
Diana Cavallioti FOTO: Bogdan Bobocescu şi Ionuţ Comşa
În Iluzii de Ivan Vîrîpaev (dramaturg rus din noul val, născut în 1974, multipremiat şi jucat pe tot globul, autorul cunoscutului text Oxigen), Teatrul ACT, regia Cristian Juncu, povestea trece de la un narator la altul. Patru actori, patru personaje despre care se povestesc istorisiri când mai nostime, când mai înduioşătoare din cei cincizeci şi ceva de ani de viaţă petrecuţi împreună.
Are povestea lor substanţa şi adâncimea unei constante universale de amploarea – să zicem -, celei descoperite de Albert Einstein? Despre care poate că alt Albert, unul dintre cele patru personaje, ţine cursuri la Universitate? Sau se învârte ridicol în jurul cozii metafizice, cu maxime de tip Coelho, c