Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliberare Adrian Năstase. Fostul premier nu are ce căuta în PSD timp de trei ani

Adrian Năstase a fost eliberat, ieri, de către Tribunalul Bucureşti, iar unii dintre liderii PSD vorbesc despre revenirea sa în partid. Legal însă, el nu poate fi membru PSD până în 20 iunie 2016.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis ieri ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat din Penitenciarul Jilava.

Aici a stat aproape 9 luni după ce a fost găsit vinovat pentru că şi-a folosit influenţa funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii de sponsorizări pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În iunie 2012, instanţa a decis condamnarea acestuia la doi ani de închisoare cu executare, şi plata în solidar cu ceilalţi cinci inculpaţi din dosar a prejudiciului de 1,6 milioane de euro.

Fostul premier a ieşit mai devreme din închisoare pentru că, potrivit legii, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani pot fi eliberate condiţionat dacă efectuează o treime din pedeapsa stabilită de magistraţi.

Astfel, pe 9 februarie 2013, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsa lui Adrian Năstase, iar acesta putea fi eliberat.

La micşorarea pedepsei a contribuit şi buna purtare a fostului demnitar pe durata detenţiei, dar şi faptul că a redactat o lucrare ştiinţifică. Pe Năstase l-a mai ajutat să fie eliberat condiţionat şi participarea la 17 programe educaţionale în care a fost desemnat lector de către conducerea penitenciarului „datorită competenţelor sale”. În plus, acesta s-a implicat şi în lupta de prevenire şi stopare a TBC-ului.

Adrian Năstase şi-a făcut ieri apariţia în sala de judecată în ropotele de aplauze ale familiei, ale prietenilor, dar şi ale susţinătorilor săi care au fost prezenţi la toate termenele din proces.

Acuzele aduse de procuror au stârnit comentarii în rândul celo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 25 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 35 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 40 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 58 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 51 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°