Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Honda revine în Formula 1 alături de McLaren!

Publicat in Pro Sport, luni 18 martie 2013 ·

Constructorul japonez de automobile Honda ar urma să revină, în 2015, în Formula 1 ca furnizor de motoare şi să refacă un parteneriat de succes cu echipa britanică McLaren, a scris, luni, presa japoneză.

Potrivit cotidianului Asahi şi agenţiei de presă Jiji, Honda dezvoltă din nou motoare de Formula 1, compania fiind motivată de schimbările de regulament tehnic, care vor intra în vigoare din 2014 şi care prevăd trecerea de la propulsoarele V8 de 2,4 litri la cele turbo V6 de 1,6 litri, proiectate să fie mai puţin poluante pentru mediu. Honda speră ca tehnlogia dezvoltată în Marele Circ să fie aplicată automobilelor de serie.

Mercedes a motorizat monoposturile team-ului cu sediul la Woking începând din 1995, apoi, şase ani mai târziu, grupul Daimler a preluat 40 la sută din acţiunile McLaren. Odată cu cumpărarea echipei Brawn GP, la finalul anului 2009, şi transformarea acesteia într-una Mercedes sută la sută, interesul Daimler pentru McLaren a scăzut, astfel că germanii s-au retras treptat din acţionariat.

Daimler a vândut ultimul pachet de acţiuni deţinute la McLaren la finalul anului 2011. Din 2013, McLaren a fost nevoită să cumpere motoarele germane ca orice alt client din Formula 1, cum ar fi Force India.

De-a lungul timpului, Honda, care a debutat în F1 în 1964, s-a retras şi a revenit în Marele Circ de mai multe ori.

Între 1988 şi 1992, McLaren şi Honda au avut o colaborare fructuoasă, materializată în patru titluri mondiale la piloţi (trei cucerite de Ayrton Senna şi unul de Alain Prost) şi tot atâtea la constructori.

Honda s-a retras în 1993 din F1, dar a început din nou să furnizeze motoare începând 2000, pentru echipa BAR. În 2006, compania japoneză a preluat controlul total al BAR.

Din cauza crizei financiare, Honda a renunţat la Formula 1 la finalul anului 2008, când i-a cedat echipa lui Ross Brawn. Sub cond

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

România, sub cod roşu de caniculă sâmbătă şi duminică. Capitala şi alte judeţe din sudul ţării, afectate

Mediafax acum 17 minute
Astfel, sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum 42 minute
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°