Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima maşină electrică intrată în recall

Publicat in Timpolis, luni 18 martie 2013 ·

Pentru prima dată în România, o maşină electrică (hibridă) este chemată în service pentru verificări. Şi aceasta pentru că producătorii se tem că ar putea apărea probleme la frânare. La noi în ţară, maşinile electrice sunt încă o raritate, numărul total fiind de numai 44. Pentru acestea, existând numai o singură staţie de încărcare în staţie. Comisia Europeană cere ca până în 2020 România să aibă 10.000 de staţii pentru maşinile electrice

O premieră naţională

Constructorii auto realizează în mod frecvent acţiuni de recall, adu­când în service maşinile pentru po­sibile probleme tehnice care sunt remediate în mod gratuit, însă foarte rar sunt implicate în aceste campanii vehicule 100% electrice.

În Romania a fost inclus, într-o acţiune de rechemare în service, un vehicul electric. Este vorba de un mo­del i-MiEV fabricat de Mitsubishi, la care ar putea apărea probleme la frâ­ne. Iniţiativa este o premieră în România.

La un număr limitat de modele i-MiEV HA3W este posibil ca, din cauza unei erori de fabricaţie, pompa de vacuum a sistemului de frânare să devină nefuncţională, acest lucru putând duce la mărirea forţei pe care utilizatorul o aplică pedalei de frână în timpul frânării, prin urmare distanţa de frânare ar putea fi mai mare decât în mod obişnuit, se menţionează în documentele oficiale ale companiei, citate de Hotnews. Pentru a elimina orice posibilă neplăcere, producătorul a decis să se înlocuiască pompa de vacuum a sistemului de frânare cu una modificată, îmbunătăţită. Operaţiune care, în mod normal, ar trebui să dureze mai puţin de jumătate de oră.

Mitsubishi a anunţat acest recall pe plan mondial în luna ianuarie, fiind afectate în total 14.700 de maşini de clasă mică Mitsubishi i-MiEV, la fel cum sunt Citroen C-Zero şi Peugeot iOn. Aceste maşini costă aproximativ 35.000 euro, iar autonomia lor este de circa 130-150

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 3 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 6 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 40 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 32 minute
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Bursele încep să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Vremea

București
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°