Direcţiile judeţene de sănătate publică vor fi desfiinţate, programele de sănătate vor fi coordonate de o Agenţie Naţională, iar serviciile de ambulanţă vor fi reorganizate
Săptămâna viitoare urmează să se ia o decizie privind modul de restructurare a Caselor Judeţene de Sănătate
Nicolăescu estimează că modificările realizate vor aduce în acest an economii de 50 mil. euro
Direcţiile judeţene de sănătate publică vor fi desfiinţate, iar locul lor va fi luat de 8 autorităţi regionale de sănătate publică, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, vineri seară.
De asemenea, serviciile de ambulanţă judeţene vor fi reorganizate în 8 servicii judeţene de ambulanţă.
Proiectul Ministerului Sănătăţii mai arată că se vor înfiinţa două agenţii - Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, care va fi responsabilă de programele naţionale de sănătate, şi Agenţia Naţională de Infrastructură Sanitară, Dispozitive Medicale şi Achiziţii Centralizate, prin care se vor face achiziţii centralizate.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că proiectul de reorganizare a sistemului are ca obiective accentuarea descentralizării şi controlul costurilor, economiile fiind estimate, pentru 2013, la 50 de milioane de euro, conform Mediafax.
Acesta a explicat, într-o conferinţă de presă, că iniţiativele de reorganizare lansate vineri în dezbatere publică reprezintă "un prim pas" al reformei din Sănătate "în interesul cetăţeanului".
"O reformă din mers"
Nicolăescu a spus că este "preferabilă o reformă din mers, decât o nouă legislaţie, care să întârzie cu câţiva ani" schimbările necesare, precizând că măsurile propuse de Ministerul Sănătăţii (MS) sunt agreate şi susţinute de Fondul Monetar Internaţional.
"Puteţi să-i spuneţi reorganizare, dacă d