Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţională de kempo a României s-a descurcat minunat în Spania

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 martie 2013 ·

Oraşul spaniol Segovia a găzduit, în perioada 12-17 martie, Campionatele Europene de Kempo pe echipe. Naţionala României, condusă de Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, a cucerit titlul european.

1 /.

În prima zi de concurs, lotul naţional de kempo a obţinut patru medalii de aur la europenele de tineret, prin Yamatto Zaharia (fiul şefului delegaţiei), Marvin Belecciu, Miha Dămcescu şi Claudiu Dimache.

Sâmbătă, lotul feminin de senioare a adus puncte importante României, care împreună cu medaliile obţinute de băieţi au adus delegaţia noastră pe poziţia a treia a competiiţiei, după două zile aprige de concurs.

Lupta cea mai dură s-a dat ieri, când echipele de seniori, feminin şi masculin au intrat în bătălia finală a Campionatelor Europene de Kempo pe echipe, pe probele noastre favorite Full şi MMA.

Dacă la finalul celei de-a doua zile de concurs, lotul naţional de kempo, coordonat de Amatto Zaharia, era clasat pe locul 3, cu şanse minime de a mai urca în clasament, sportivii noştri au revenit spectaculos în ultima zi a competiţiei.

Ei au câştigat după reprize de prelungiri toate cele douăsprezece meciuri disputate, în cele mai agresive probe, Full-Kempo şi MMA, aducând astfel România pe cea mai înaltă treaptă a Campionatelor Europene de Kempo pe Echipe.

Luptătorii Mirel Drăgan, Tiţă Marius, Cătălin Bodîrlă, Alex Caradima, Gică Constantin şi Alexandru Irimia la masculin şi senioarele Alexandra Molotov, Andreea Ciugulea şi Mihaela Sîrbu au punctat decisiv pentru aur.

După concurs, sportivii s-au bucurat de vremea frumoasă din Madrid şi au vizitat stadionul "Santiaga Bernabeu", unde joacă celebra echipă Real Madrid.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum o ora
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum o ora
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 3 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 6 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 6 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 2 ore
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

17°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°