Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" a anunţat începerea cursurilor de astrologie, profesie oficială în România de câţiva ani. Conf. univ. dr. Mihai Dianu, coordonatorul acestor cursuri, ne spune că nu trebuie să ne supunem unei intervenţii chirurgicale înainte de a consulta un astrolog, pentru că ne punem viaţa în pericol.
Am întâlnit pe site-uri, la anunţurile astrologilor, menţiuni de genul "absolvent al Facultăţii de Astrologie". Există aşa ceva?
Asta este o găselniţă ca să atragă clienţii. Universitatea noastră are un curs care nu este atestat academic. În urma acestuia, i se certifică persoanei că a urmat cursul, dar nu este o diplomă. Cursul de-abia acum a început, iar noi suntem singura universitate de stat care predăm aşa ceva. La noi este o fundaţie cu tradiţie şi e mai apropiată de învăţământul de stat, ţine de Primăria Capitalei şi se autofinanţează. Din păcate, nu există specializarea de astrologie, eu am studii tehnice, iar în astrologie sunt autodidact şi practic astrologia de 40 de ani.
Astrologie comercială versus astrologie ştiinţifică
Există mulţi şarlatani printre astrologi?
Există oameni care nu au chemare pentru aşa ceva şi care au o pregătire destul de precară. Vă dau un exemplu de astrologie comercială: i se spune unei persoane că mâine după-amiază o să primească un telefon de la un prieten care o să îi propună o afacere. Asta e o prostie, o penibilitate care face şi un rău astrologiei pentru că omul, văzând că nu se petrece lucrul chiar aşa cum îi spune astrologul, începe să-şi piardă încrederea. După mine, astrologia este profund ştiinţifică. Oamenii nu cunosc toate amănuntele acestei ştiinţe, se cunoaşte doar până la un anumit nivel. Foarte multe dintre întâmplările care se petrec sunt verificate anterior prin astrologie.
Deficit de săruri, specific fiecă