Premierul portughez a fost huiduit copios, luni, de către studenţi de la Universitatea din Lisabona, un gest interpretat ca un semn al deteriorării climatului social, în timp ce protestele se intensifică faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvern, relatează AFP.
Studenţii i-au strigat "demisia, demisia" lui Pedro Passos Coelho, atunci când acesta sosea la Institutul Superior de Ştiinţe Sociale şi Politice, unde a participat la o conferinţă. Mai mulţi dintre ei fluturau afişe cu inscripţia "Iepure, ieşi din vizuina ta", o aluzie la "Coelho", al doilea nume al premierului, care înseamnă "iepure".
"Acest Guvern nu are educaţie", au scandat studenţii, un slogan-joc de cuvinte ce face aluzie la tăierile bugetare prevăzute în domeniul învăţământului.
Conferinţa organizată de Universitatea din Lisabona a pus în discuţie reforma statului pe care Guvernul portughez intenţionează să o efectueze, cu scopul de a reduce cheltuielile publice cu patru miliarde de euro.
Acest proiect este unul dintre punctele forte ale programului de reforme şi austeritate implementat de Guvern pentru a redresa finanţele statului, în schimbul unui plan de salvare de 78 de miliarde de euro acordat de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în mai 2011.
Dar austeritatea, cerută de creditorii Portugaliei, s-a soldat mai mult cu agravarea recesiunii şi şomajului, complicând sarcina Guvernului în vederea atingerii obiectivului de reducere a deficitului bugetar.
Săptămâna trecută, în urma ultimei monitorizări, "troika" creditorilor (UE-FMI-BCE) a fost obligată să ţină cont de această situaţie şi să acepte reducerea obiectivelor. Astfel, creditorii au prelungit termenul cu un an, adică până la orizontul lui 2015, pentru ca Guvernul să poată reduce deficitul public sub limita de 3% din PIB, stabilită de Bruxelles.
De mai multe săptămâni,