Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I: Steaua câştigă cu FC Vaslui şi îşi menţine avansul din fruntea clasamentului

Publicat in Antena 3, luni 18 martie 2013 ·

Steaua s-a impus cu 1-0 în partida disputată pe Arena Naţională împotriva celor de la FC Vaslui şi îşi menţine avansul de 12 puncte din fruntea Ligii I.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Chipciu, în minutul 45, mijlocaşul stelist finalizând un contraatac perfect început de Tatu şi continuat de tânărul Gabi iancu, în premieră titular la Steaua.

Oaspeţii au terminat partida cu un om mai puţin, bulgarul Milanov fiind eliminat după ce a primit două cartonaşe galbene.

În urma acestei victorii, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf are 59 de puncte în clasament, fiind urmată de Astra Giurgiu, cu 47 de puncte, şi Pandurii Tg. Jiu, cu 44 de puncte.

În etapa a 23-a, Astra s-a impus cu 2-0 în partida din deplasare cu cei de la Concordia Chiajna, prin golurile marcate de Tembo, din penalty, şi Găman, în timp ce Pandurii a trecut cu 3-1 de CSMS Iaşi, acasă.

Pe poziţia a patra în ierarhia Ligii I a urcat petrolul Ploieşti, care, sâmbătă, a învins pe teren propriu pe Dinamo, scor 2-1.

Ultimele două meciuri ale rundei, FC Braşov - U Cluj şi CFR Cluj - Rapid, se vor disputa luni.

Rezultate Liga I, etapa a 23-a

CS Severin - Gaz Metan 2-0 (Fl. Costea 90, Roman 90+5)

Concordia - Astra Giurgiu 0-2 (Tembo 55 pen, Găman 65)

Gloria Bistriţa - Oţelul 2-1 (R. Radu 65, Feher 68 / Paraschiv 52)

Pandurii - CSMS Iaşi 3-1 (Nistor 31, Lemnaru 63, Matulevicius 66 Mihălăchioaie 39)

Petrolul - Dinamo 2-1 (Bokila 8 pen, Sauvadet 56 / Axente 14)

Viitorul - Ceahlăul 2-2 (Dică 32 pen, 48 / Ichim 27, Constantinescu 59)

Steaua - FC Vaslui 1-0 (Chipciu 45)

Clasament Liga I: 1.Steaua 59 de puncte, 2.Astra 47p, 3.Pandurii 44p... 15.Ceahlăul 21p, 16.CSMS Iaşi 19p, 17.CS Severin 17p, 18.Gloria Bistriţa 17p.

Steaua s-a impus cu 1-0 în partida disputată pe Are

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°