Alain Modrea, fostul şef al Vămii Cluj, a fost condamnat la închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Cluj. Hotărârea de a înlocui pedeapsa cu suspendare, dată de Tribunalul Cluj, a venit după apelul făcut de procurorii DNA.
Fostul şef al Vămii Cluj, Alain Modrea, a fost condamnat luni, 18 martie, la doia ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Iniţial, Modrea a fost condamnat, în 15 octombrie 2012, de Tribunalul Cluj, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, însă în urma apelului făcut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) instanţa a schimbat pedeapsa acestuia. Cu toate că pedeapsa a fost scăzută de la patru ani la doi ani şi şase luni, aceasta urmează să fie executată în regim de detenţie.
Totodată, Curtea de Apel Cluj îl obligă pe Modrea să nu părăsească ţara până când se va da o decizie definitivă. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Modrea, a cerut, la Curtea de Apel Cluj, achitarea clientului său şi, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat acesta, din luare de mită în trafic de influenţă. "Declarăm recurs. Considerăm neîntemeiată hotărârea Curţii de Apel, şi din perspectiva probatoriului, şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică", a spus avocatul. Alain Modrea a fost acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi a fost arestat în martie 2011. Fostul şef al Serviciului Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj ar fi luat mită 4.000 de euro de la administratorul unei firme pentru a-i determina pe subordonaţii săi să aplice o amendă mai redusă în urma unui control. După patru luni petrecute după gratii, vameşul a fost judecat în stare de libertate.
Potrivit rechizitoriului, denunţătorul Cătălin Alexandru i-a dat omului de