Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mata n-are cratimă!

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 18 martie 2013 ·

Fără a-l simpatiza din cale afară pe Reghecampf, ba chiar dimpotrivă, trebuie să spun apăsat că felul în care joacă acum Steaua i se datorează total. Prea repede se uită prestaţiile din vremea lui Cârţu sau a lui Stoichiţă. Pe atunci chiar că Steaua presta antifotbal şi nu numai că nici nu visa la optimi europene, dar o lua pe coajă în campionat de la te miri cine. Ilie Stan n-a venit cu cine ştie ce tactică măreaţă, dar măcar nu a mai ţinut jucătorii cu fundul în poartă. Pentru ca acum, cu Reghe, Steaua să nu mai aibă adversar prin preajmă, iar prin Europa să le bată pe Ajax şi pe Chelsea. Când am auzit reproşuri de la strategii neamului cum că trebuia să joace antifotbal în repriza a doua pentru a se califica, am simţit o revoltă care nu era deloc de catifea. Să nu uităm că golul lui Chiricheş n-a fost rodul antifotbalului, ci al efortului de a te duce peste adversar, de a-l înghesui în propriul careu, de a presa atât de vehement încât să obţii trei cornere într-un singur minut!

Nici Reghecampf n-a fost tocmai cuşer când a reproşat unui jucător că la primul gol n-a ţinut stângul lui Mata. Asta-i tot, aşa simplu e?! Atât trebuia să se ştie, că Mata are stângul (şi că n-are cratimă, ca să nu se interpreteze ca înjurătură sms-urile de genul „am io grija de mata!”). Mă întreb de ce proştii ăia din Spania îi permit lui Messi să dea gol „enşpe” etape la rând? Ei nu ştiu că trebuie să-i ţină stângul?! Şi Râpă, săracul, a picat la mijloc pentru că a provocat lovitura liberă din care avea să marcheze Terry. Nu-l avea adversar direct decât pe Eden Hazard... Dacă nu-l faulta şi apuca belgianul să centreze, exact asta i s-ar fi reproşat, că nu l-a faultat! Iar lovitura de cap a lui Terry a avut şi doza ei de noroc, ieşind poate mai bine ca la antrenament. Sigur că fotbalul nu-i matematică, să aduni cât scrie în contracte şi să câştige ăia care au mai mult, une

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 46 minute
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum 36 minute
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

China a cheltuit cel puţin 230 de miliarde de dolari pentru a-şi construi industria vehiculelor electrice, arată un nou studiu

News.ro acum 52 minute
China a cheltuit 230,8 miliarde de dolari în mai mult de un deceniu pentru a-şi dezvolta industria de maşini electrice, potrivit unei analize publicate joi de Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, transmite Reuters. Amploarea sprij

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cel puţin 22 de palestinieni au fost ucişi într-un bombardament lângă biroul Crucii Roşii din Gaza, anunţă organizaţia

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că 22 de persoane au fost ucise într-un atac cu obuze care a afectat biroul său din Gaza, care este înconjurat de sute de refugiaţi palestinieni, care trăiesc în corturi, scrie The Guardian. M

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Sâmbătă, moșii de vară. Ce nu e bine să faci în această zi

Botosani News acum 3 ore
Sâmbătă sunt Moşii de vară sau de Rusalii. Uite ce spune tradiţia despre morţi şi de ce este bine să dormiţi acasă de Rusalii. Moşii de vară sau de Rusalii se ţin cu o zi înainte de Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Aceasta este a doua mare să

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°