Cel mai mare târg apicol din România își deschide porțile la sfârșitul acestei săptămâni la Blaj pentru toți pasionaţii de apicultură dar şi pentru cei 5000 de vizitatori care sunt așteptați la “Sărbătoarea mierii”. “Sărbătoarea mierii” găzduieşte 150 de expozanţi, producători externi, comercianți de produse apicole dar și de utilaje din 12 ţări, precum China, Polonia, Israel, Marea Britanie, Italia.
Noutatea acestei ediții o reprezintă focusarea pe secțiunea de business. Organizatorii iși propun să pună la aceeași masă mai mulți oameni de afaceri din diverse țări având în vedere că la eveniment și-au anunțat participarea toți marii procesatori de miere din România dar și reprezentanții celor mai importante asociații apicole din țară.
Anul acesta “Sărbătoarea Mierii” oferă vizitatorilor care cumpără un produs de la orice expozant participant la târg posibilitatea de a participa la o tombolă cu premii în valoare de peste 1000 de euro constând în produse și echipamente apicole.
În zilele de 21 și 22 martie, locul de desfăşurare al târgului este principala arteră comercială din Blaj, pe bulevardul Republicii de la intersecţia cu strada Popa Şapcă până la intersecţia cu strada Gheorghe Doja. Punctul central va fi scuarul din faţa Centrului Cultural Iacob Mureşianu, aici urmând să se desfăşoare principalele momente artistice.
“Mă bucur că în fiecare an, la sfârșit de martie, Blajul se transformă în «polul național al mierii». Le dau întâlnire tuturor la un eveniment de ținută care și-a căștigat renumele în rândul apicultorilor. Mă mândresc cu faptul că pentru două zile orașul nostru beneficiază de toată atenția pozitivă pe care o poate genera un astfel de eveniment”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Organizatorii manifestării sunt pentru al șaselea an consecutiv Apidava, Asociaţia “Mierea Românească”, Consiliul Local Blaj şi Consi