Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În judeţul Iaşi, gunoiul de la ţară aşteaptă să fie ridicat de maşina de bani de la Bruxelles

Publicat in News Pascani, luni 18 martie 2013 ·

Problema colectării deşeurilor în mediul rural din judeţul Iaşi seamănă cu aceea a recoltării grâului pe vremea lui Ceauşescu: în actele oficiale ale autorităţilor, toate comunele beneficiază de serviciile operatorilor de salubritate, cifrele care indică progresele sunt spectaculoase, iar gropile unde se arunca în mod tradiţional gunoiul de către comunităţi au fost închise.

Foarte multe dintre aceste cifre sunt contrazise de realitate: în unele comune nu există un contract cu un operator, iar în altele acesta ridică gunoiul doar din anumite sate. Mentalitatea, bâlbâiala administraţiilor locale, lipsa de reacţie a Gărzii de Mediu şi a resurselor financiare au ca efect faptul că, de foarte multe ori, la ţară gunoiul continuă să fie îngropat, ars în bătătură sau aruncat la o groapă din afara comunei. Un proiect modern, care putea aduce o rezolvare pentru aceste probleme, a fost întârziat cu cel puţin şapte ani, mai ales din cauza incompetenţei autorităţilor, dar şi a crizei economice.

Cifrele se bat cap în cap

Locuitorii judeţului Iaşi sunt cei mai mari producători de deşeuri menajere din Regiunea Nord Est - 132.000 tone în 2011, conform Raportului Anual privind Starea Factorilor de Mediu în judeţ. Fiecare sătean a produs în acelaşi an circa 152 kg de deşeuri, cantitatea totală colectată din mediul rural de către operatorii de salubritate fiind de aproape 53.000 de tone. Cum acelaşi raport întocmit de Agenţia pentru Protecţia Mediului estima că în 2011 doar 78,83% dintre locuitorii din mediul rural erau deserviţi de astfel de operatori, înseamnă că 14.500 tone de gunoi menajer au rămas neridicate. Cam cât un vapor lung de 140 de metri, care poluează intens, dezmembrat prin tot judeţul.

Cei de la Mediu sunt cât de cât oneşti. Astfel, faţă de Agenţie, care menţiona pentru 2010 faptul că 79,75% dintre locuitorii din mediul rural beneficiau de

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum o ora
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum o ora
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 8 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°