Problema colectării deşeurilor în mediul rural din judeţul Iaşi seamănă cu aceea a recoltării grâului pe vremea lui Ceauşescu: în actele oficiale ale autorităţilor, toate comunele beneficiază de serviciile operatorilor de salubritate, cifrele care indică progresele sunt spectaculoase, iar gropile unde se arunca în mod tradiţional gunoiul de către comunităţi au fost închise.
Foarte multe dintre aceste cifre sunt contrazise de realitate: în unele comune nu există un contract cu un operator, iar în altele acesta ridică gunoiul doar din anumite sate. Mentalitatea, bâlbâiala administraţiilor locale, lipsa de reacţie a Gărzii de Mediu şi a resurselor financiare au ca efect faptul că, de foarte multe ori, la ţară gunoiul continuă să fie îngropat, ars în bătătură sau aruncat la o groapă din afara comunei. Un proiect modern, care putea aduce o rezolvare pentru aceste probleme, a fost întârziat cu cel puţin şapte ani, mai ales din cauza incompetenţei autorităţilor, dar şi a crizei economice.
Cifrele se bat cap în cap
Locuitorii judeţului Iaşi sunt cei mai mari producători de deşeuri menajere din Regiunea Nord Est - 132.000 tone în 2011, conform Raportului Anual privind Starea Factorilor de Mediu în judeţ. Fiecare sătean a produs în acelaşi an circa 152 kg de deşeuri, cantitatea totală colectată din mediul rural de către operatorii de salubritate fiind de aproape 53.000 de tone. Cum acelaşi raport întocmit de Agenţia pentru Protecţia Mediului estima că în 2011 doar 78,83% dintre locuitorii din mediul rural erau deserviţi de astfel de operatori, înseamnă că 14.500 tone de gunoi menajer au rămas neridicate. Cam cât un vapor lung de 140 de metri, care poluează intens, dezmembrat prin tot judeţul.
Cei de la Mediu sunt cât de cât oneşti. Astfel, faţă de Agenţie, care menţiona pentru 2010 faptul că 79,75% dintre locuitorii din mediul rural beneficiau de
