Ion Mitican nu mai este. Rămân în urma sa, o sumă de cărţi, care au reuşit să reînvie cu un talent incontestabil, atmosfera Iaşilor de altădată, acea fermecătoare capitală a Moldovei, comparată când cu Heidelbergul Germaniei, când cu Florenţa Italiei. Inginer ca formaţie, Mitican şi-a descoperit ulterior talentul de portretist al unui oraş, pe care l-a iubit cu o pasiune sinceră şi pentru care a făcut mai mult decât o armată de politicieni. Un om energic, de un bun simţ remarcabil, un gentleman desăvârşit, care respira seninătate şi optimism. Emisiunile despreIaşipe care le realiza la un post local de televiziune, erau extrem de bine documentate, prezentate într-o manieră atrăgătoare, pe înţelesul tuturor. Mitican avea ştiinţa rară de a povesti cu miez, despre tot felul de lucruri, care, prezentate de către alţii, într-o manieră de un didacticism sec, ar fi generat plictiseală şi poate chiar dezgust. Omuleţul acesta sprinten, pitoresc ca înfăţişare, cu o mustaţă albă, de nobil rus hâtru, era fermecător şi reuşea (pentru câteva clipe măcar) să ne facă să privim altfel Iaşii. Iaşii lui Mitican erau un buchet de emoţii catifelate, de evocări pline de culoare, un permanent omagiu adus adevăratelor valori moldave. Mitican ştia aproape totul despre fiecare stradă ieşeană, curiozitatea lui nestăvilită aducea la lumină noi şi noi detalii interesante despre oraşul în care trăim. Uneori, ascultându-l pe Ion Mitican, încercam un sentiment de acută tristeţe, pentru faptul că Iaşii prezentului nu seamănă deloc cu acelIaşipatriarhal pe care el îl prezenta în tuşe atât de incitante.. Neobosit călător pe drumurile unui oraş pe care îl adora, modest şi discret ca toţi oamenii de mare caracter, Mitican a reuşit să ne facă să înţelegem odată mai mult, că nu ne putem gândi la viitor, fără a ne preţui trecutul. A fost un apărător al valorilor trecutului moldav, fără a recurge la niciun f