In a paisprezecea zi a acestei luni, s-au implinit 132 de ani de la savarsirea unuia dintre cele mai importante momente din istoria poporului roman: proclamarea primului rege al Romaniei, Majestatea Sa Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie, 1914, Sinaia), domnitor al Romaniei (dupa abdicarea lui A. I. Cuza) incepand din 10 mai 1866, pana la 14 martie 1881, când este proclamat rege. Carol I devenea astfel, primul monarh al României si primul din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al carei nume se transforma, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regala de România, dinastie care va conduce tara pâna la proclamarea Republicii Populare Române în anul 1947 .
De la primul si pana la ultimul rege al sau, Casa Regala a Romaniei si-a asumat de-a lungul istoriei sale, un drum lung si foarte greu, un drum care a presupus înainte de toate enorme sacrificii si renuntari, un drum care nu a însemnat doar loialitate fata de propria constiinta si propriile idealuri, ci si fata de tot ceea ce însumeaza sentimentul constiintei nationale, de o natiune care si-a pus destinul si speranta în existenta si continuitatea ei. Legatura si buna conlucrare într-o dorita uniune cu popoarele Europei a fost statornicita, bine înradacinata, o data cu incoronarea regelui Carol I, cel care, în ciuda tuturor oprelistilor puse la cale de cei care doreau subjugarea si îndatorarea unei tari mult prea încercate de-a lungul zbuciumatei sale istorii, a deschis o fereastra spre o Europa care nu vedea pâna la acea data, decât o Românie a barbariei, dezbinarii si haosului, motive prielnice pentru a profita pe deplin de tot ceea ce însemna o tara plina de bogatii si resurse dintre cele mai felurite.
La sarbatoarea nationala prilejuita de Ziua Regalitatii din data de 10 mai 1879, Armata Româna a dedicat o sabie de onoare capitanul
