Departamentul Proiectelor de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) doreşte modificarea Legii Parteneriatului Public-Privat (PPP) astfel încât statului să i se acorde permisiunea de a susţine investitorii/concesionarii în situaţia în care aceştia nu obţin profituri şi nu pot asigura banii pe care trebuie să îi returneze bancherilor, anume principalul împrumutului angajat pentru realizarea investiţiei şi dobânzile aferente.

Absenţa plăţilor de disponibilitate (plăţi făcute de stat investitorului, condiţionate - în cazul unei autostrăzi - de disponibilitatea acesteia, de numărul de accidente, de întreţinerea pe timp de iarnă) este explicaţia oferită de Dan Şova, ministrul DPIIS, pentru rateurile României în privinţa atragerii unor investitori străini pentru marile proiecte publice.

Dacă în cazul concesiunilor, reglementate de OUG 34/2006, plăţile de disponibilitate sunt permise, investitorii în proiecte de tip PPP, precum construirea unităţilor nucleare de la Cernavodă, nu pot beneficia de astfel de plăţi.

Diferenţa între concesiune şi PPP este că prima nu presupune înfiinţarea unei companii mixte stat-privat şi implică colectarea de către investitor a unor taxe aferente serviciului concesionat (taxe de autostradă, apă, resurse naturale, operare facilităţi portuare), în timp ce un PPP obligă la înfiinţarea de către stat şi investitor a unei companii de proiect, urmând ca recuperarea investiţiei să fie făcută din profituri.

„Avem o lege a PPP şi acum, dar marea ei problemă a fost că, de exemplu, ea interzicea plăţile de disponibilitate. (…) Trebuie să existe în spate o bancă care să finanţeze. (…) Investitorul vine şi spune: «Eu cred că scot un milion de euro pe lună». Banca spune: «E foarte bine să fie aşa, dar marja noastră de risc este 40%. Noi plecăm de la ipoteza că vei scoate doar 600.000 de euro». Şi, atunci, beneficiarul, statul ro