Adrian Năstase a fost eliberat, după o decizie de luni a Tribunalului Capitalei. Fostul premier a stat la închisoare opt luni, adică o treime din pedeapsa de doi ani, pe care o avea de executat pentru fapte de corupţie.
La finalul dezbaterilor de la Tribunalul Bucureşti, Adrian Năstase a fost aplaudat de cei prezenţi în sală, care au strigat "Libertate!".
Înainte de încheierea dezbaterilor, fostul premier a arătat în faţa judecătorilor că procurorii DNA cer practic menţinerea la închisoare a unui om pentru gândurile exprimate, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului la liberă exprimare.
"Practic, prin ceea ce vă cere DNA, se cere o pedeapsă cu închisoarea pentru exprimarea unor opinii, ceea ce este uşor exagerat. Faptul că m-am considerat nevinovat şi că mi-am împărtăşit liber opiniile nu trebuie să ducă la astfel de rezultate", a declarat Adrian Năstase.
Fostul premier Adrian Năstase a părăsit, luni, Penitenciarul Jilava, fiind aşteptat la ieşire de fiul său cel mare, Andrei, de alţi apropiaţi şi de bodyguarzi, şi a plecat cu un autoturism al familiei, fără să facă declaraţii.
La ieşirea din închisoare, trei bodyguarzi i-au făcut culoar lui Năstase prin mulţimea de jurnalişti venită la Jilava.
Înainte de a intra în maşină, fostul premier a salutat din mână şi a spus doar "toate bune, vorbim peste câteva zile".
Argumentele DNA
Judecătoria Sectorului 4 a admis pe 12 februarie cererea fostului premier de eliberare din penitenciar înainte de termen. Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
DNA a notat, în motivarea recursului că Adrian Năstase, prin materialele şi articolele pe care le-a scris şi publicat, dovedeşte că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că în continuare nu le admite.
Adrian Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012. Pe 2