Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legenda continuă » Cadoul special de la galerie care l-a impresionat pe Dănciulescu

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 18 martie 2013 ·

Atacantul de 36 de ani a bifat la Ploieşti meciul cu numărul 500 din carieră şi continuă, solitar, lupta cu propriile recorduri. Dar seara a fost amară pentru golgeterul român.

Ionel Dănciulescu, 36 de ani, a intrat în istoria fotbalului românesc. E primul jucător ce a atins cota de 500 de partide în Liga 1, într-un top pe care, oricum, îl conducea din momentul cînd l-a depăşit pe Costică Ştefănescu, 490 de partide.

LPF i-a înmînat sîmbătă, prin Valentin Alexandru, o cupă care să-i amintească de momentul jubiliar. Iar spectatorii l-au aplaudat şi la început, şi la final, cu toate că ploieştenii i-au apostrofat pe dinamovişti. Galeria "cîinilor" i-a oferit cadou un banner ce-l înfăţişa pe jucător în diverse ipostaze de-a lungul carierei sale la Dinamo.

Golgeterul, 212 reuşite în prima divizie, n-a avut totuşi o sărbătoare prea fericită: "Partea rea e că am pierdut puncte importante, trebuie s-o luăm de la poalele muntelui şi să urcăm. Degeaba am bătut de trei ori la rînd, dacă am pierdut punctele cînd şi cu cine nu trebuia.

Acum, dacă vom juca din nou pe Naţional Arena, sperăm ca fanii să revină lîngă echipă. Oricum, eu le mulţumesc tuturor, galeria, în special, a fost fantastică. Şi atmosfera de pe «Ilie Oană» te îmbie la fotbal, dar eu cred că dinamoviştii pot face şi mai mult".

339 de meciuri a bifat Dănciulescu în tricoul "cîinilor" în Liga 1. Alte 129 de jocuri le are la Steaua, alte 31 la Electroputere

"Dănciulescu un jucător mare, trebuie să ne strîngem o echipă întreagă ca să adunăm numărul meciurilor lui din prima divizie. Un profesionist desăvîrşit" (Geraldo Alves, fundaş Petrolul)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Mister furios

Cornel Dinu e dezamăgit de evoluţia lui Dinamo la Ploieşti: "Din păcate, «lupii» şi-au bătut joc de «cîinii roşii». E grav să ai o singură ocazie în meci şi aia să fie provocată de portarul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 18 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°