Turismul estival la Marea Neagră este pentru noi, românii, o perpetuă temă de concurenţă cu vecinii bulgari. Am plecat împreună de la aceleaşi hoteluri, acelaşi ţărm şi aceeaşi expunere solară, dar în ultimii 20 de ani bulgarii ne-au dat clasă câştigând net pariul cu turismul.
Staţiunile vecinilor de la sud au căpătat stralucire în dotări, servicii şi ofertă în timp ce ale noastre au evoluat insuficient, prin unele locuri amintind de decorurile şi nostalgia Cellei Serghi şi păstrând, metaforic vorbind, chiar “Pânza de paianjen”.
În ultimele trei vizite postrevoluţionare în Bulgaria, chestii de weekend, nu m-am putut reţine în a mă minuna cât de “zvelţi” au crescut vecinii de la sud în materie de turism estival. Termopane şi şezlonguri avem şi noi, dar la ei este şi performanţă. Iar oferta de calitate şi bun simţ este mult mai generoasă. Clepsidra s-a întors parca prea brusc, luându-ne turiştii şi lasându-ne cu nisipul “nespălat”, cu kitsch-ul şi cu mirosul de mititei făcuţi la laserele de lumini. O hărmălaie de tip haos, cu servicii “topless” la preţuri de 5 stele, ca să nu spun de Calea Lactee.
Bulgarii s-au dovedit a fi mai cooperanţi, au apelat la consultanţă şi experţi străini, la sprijinul generos al partenerilor externi, în special germani, cumpărând licenţe de la celebre lanţuri hoteliere, stimulând o reală concurenţă şi înrolându-se într-un program draconic de reconstrucţie, chiar dacă a fost vorba de vacanţe şi distracţie, în timp ce noi, sub lozinca “nu ne vindem ţara”, am făcut după cum ne-a taiat capul sau …”nevoile”. Investiţile bulgarilor s-au dovedit a fi mult mai solide, mai eficiente, fapt confirmat de o creştere semnificativă a numărului de turişti, de la an la an, ajungând ca în 2012 sa fie dublu faţă de cei care au călcat litoralul românesc al aceleiaşi Mări Negre în care, în timp ce bulgarii se scaldă, noi “ne băgăm picioarele”.
