România are talentul inconfundabil de a devenii celebră periodic datorită unor subiecte ce o portretizează adeseori într-un fel de vest sălbatic al venerabilului şi uneori senilului continent. Încă de pe vremea când Piranda şi compania inventau terina de lebădă vieneză, neamul românesc a intrat în conştiinţa europeană ca un fin cunoscător al dedesubturilor gastronomice. În timp povestea a mai fost alimentată şi de păţaniile comunităţilor de pe sub podurile Romei a căror specialitate culinară era ciulamaua de porumbei din Piazza Navona. Sigur, toate acestea fiind doar mici picanterii menite să nu ne facă uitat spiritul între episoade mult mai celebre precum Crima Secolului, Jaful Secolului sau Contrabanda Secolului. Ultima păţanie a neamului lui Păcală pare să fie epopeea cărnii de cal. Începută „en fanfare” pe CNN cu un minunat discurs al ambasadorului Valahiei la Londra, într-o engleză moştenită de la Emil Bobu, parabola mincemeat-ului a continuat să ţină sus peniţele însetate ale ziariştilor de pretutindeni.

Esenţa poveştii pe care o spune toată lumea constă în faptul că mândra noastră ţărişoară exportă carne de cal cu etichetă de vacă. Aceasta este principala problemă asupra căreia toţi au căzut de acord. Că om fi greşit noi eticheta, ca or fi greşit-o alţii aproape că nu mai contează. Ce contează e că s-a încercat vinderea ciorii vopsite pe post de papagal. Mai departe a rămas cum s-a stabilit adică să nu se mai greşească etichetele. Se pare însă că pe nimeni nu a surprins faptul că această dezbatere a scos la iveală nişte cifre ce pe mine unul mă pun pe gânduri. România exportă anual vreo 6000 de tone de carne de cal asta însemnând că anual sunt sacrificaţi vreo 20.000 de cai. Cum ar veni pe mesele europenilor cu etichetă în regulă îşi găsesc ultimul drum o armată de bidivii locali.

Înainte de problema comercială, economică sau de ce natură o fi ea m