Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu arteziana la tribunal

Publicat in Arad Online, luni 18 martie 2013 ·

Scris de Adriana Barbu - Arad. Cum cei doi consilieri ai Opoziţiei nu au propus vreun amendament, iar conservatorul Gheorghe Ghilinţă a sărit doar în ajutorul lui Artimon, cerând ca acesta să fie lăsat să spună tot ce are de spus şi să intervină cu întrebări, la vot s-a supus doar proiectul în forma în care s-a regăsit pe ordinea de zi.

Iar acesta a trecut cu 12 voturi „pentru”, toate ale Puterii, cu excepţia abţinerii lui Ţiţirigă, şi cu opt voturi „împotrivă”, toate ale Opoziţiei, cu excepţia votului Liei Ardelean, absentă de la şedinţă.La tribunal

Ce va schimba acest vot în războiul pe faţă dintre Prefectură şi Primărie? Un război care a ajuns deja în Tribunal, în condiţiile în care, pe 19 februarie, Prefectura a depus o cerere de anulare a actului emis de CLM în contencios administrativ? Nimic, dacă ne luăm după Opoziţie, pentru că deja decizia este în terenul Tribunalului. Votul nu mai are nici o putere pentru că se așteaptă verdictul justiției. Pe de altă parte, secretarul CLM susţine că acest vot era necesar pentru a se lămurii poziţia CLM. Acestea au fost şi singurele discuţii purtate în CLM pe acest subiect.

Dan Artimon a punctat două observaţii pe aceeaşi temă. Una pe fond, legată de raţiunea pentru care s-a mai supus votului un asemenea proiect, în situaţia în care există o plângere prealabilă formulată de Prefectură şi o sesizare în instanţă pe acelaşi subiect. A doua, pe conţinut, Artimon întrebându-se care este justificarea Primăriei din afirmaţia că un proiect nu trebuie supus de două ori transparenţei decizionale, odată el şi odată în cadrului aprobării bugetului local, pentru că în acest caz, „prin extensie, nu ar mai trebui supusă transparenţei şi votată decât o singură hotărârea – cea a bugetului, ceea ce nu e desigur normal”.Conduita

De cealaltă parte, secretarul CLM, Lilioara Stepănescu, a susţinut că acest proiect propune ale

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 22 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 54 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 46 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 3 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°