Fascinaţia omului pentru aur, veche de mii şi mii de ani, de când era folosit pentru obiecte rituale, bijuterii sau sub formă de monede, ca mijloc de plată, este la fel de puternică şi astăzi, când valoarea sa creşte simţitor, de la un an la altul. Nu degeaba aurul servește ca mijloc de plată internațional și se depozitează de multe bănci centrale ale lumii ca rezervă valutară. Pe vremuri de criză (de ex. inflație sau criză economică) aurul este privit ca o investiție valorică sigură, care realizează creșteri valorice profitabile în comparație cu alte forme de investiții de valoare.
„În cazul aurului discutăm de o valoare care este în creştere constantă, iar în ultimii cinci ani vorbim chiar de o creştere agresivă, de aproape 350%. Este o modalitate netaxabilă de profit, în baza unei normative a UE, scutită de TVA şi neafectată de rata de inflaţie, de aceea este o variantă foarte bună de investiţie pentru momente de criză financiară”, precizează Levente Böszörményi, unul din fondatorii companiei SOTH (Safe for Tomorrow), care este prezentă de luna aceasta la Suceava, oferindu-le sucevenilor posibilitatea de a-şi păstra economiile în aur.
“Oamenii caută în mod conştient ceva care să le ofere siguranţă, să aibă constanţă valorică şi să dispună şi de o transparenţă a produselor. Acestea sunt şi valorile companiei noastre. Nu lucrăm cu certificate, ci cu aur fizic, care înseamnă păstrarea valorii”, a adăugat Thomas Kutak, unul dintre cei trei fondatori ai companiei SOTH, înfiinţată în noiembrie anul trecut, care, la finele lunii martie va inaugura la Suceava cea de-a cincea sucursală din ţară, care va fi şi centrul de operaţiuni al companiei pe Moldova.
Achiziţiile de aur, accesibile oricui
Unul dintre principalele avantaje ale sistemului de economisire pe care îl pun la dispoziţie cei de la SOTH este achiziţionarea aurului în mai m