Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SEISM BANCAR CU EPICENTRUL ÎN CIPRU: Semn prevestitor pentru felul cum vor fi gestionate crizele bancare?

Publicat in Curierul, luni 18 martie 2013 ·

Deponenţii din băncile cipriote urmează să piardă între 6,75% şi 9,9% din valoarea depozitelor lor, dacă parlamentul din această ţară va aproba planul de salvare discutat la sfârşitul săptămânii trecute de către miniştrii de finanţe din zona euro în Eurogrup. Dincolo de impactul pe care decizia o are asupra clienţilor băncilor cipriote, soluţia stârneşte nelinişti în rândul unor investitori care îşi văd periclitate plasamentele financiare.

„Este o încălcare fundamentală a drepturilor de proprietate, dictată unei ţări mici de puteri străine şi ar trebui să dea fiori fiecărui deponent din Europa”, spune Lars Seier Christensen, CEO al grupului financiar Saxo Bank, preluat de publicaţia online Zero Hedge. De vreme ce poţi confisca 10% din banii depozitaţi într-o bancă, atunci oricând vei putea confisca la fel de bine 25%, 50% sau chiar 100% din banii deponenţilor.

„Consecinţele sunt imprevizibile, dar asistăm în mod clar la o schimbare de paradigmă”, a mai spus Christensen, care se aşteaptă să vedem lucruri mai dure din partea autorităţilor atunci când panica va creşte, miar politicienii vor fi tot mai disperaţi să ţină în viaţă moneda euro. „Este socialism în toată regula, dar tot nu îmi vine să cred ce se întâmplă!”, a mai declarat acesta.

Un raport al băncii britanice Barclays preluat de Bloomberg avertizează că rezoluţia pentru criza cipriotă poate fi un semn prevestitor pentru felul în care vor fi administrate crizele bancare. Investitorii trebuie să fie conştienţi că aşa se poate întâmpla şi în Elveţia, Olanda şi Germania, într-un trend care erodează protecţia deponenţilor şi deţinătorilor de obligaţiuni, mai spun cei de la Barclays. Citiți și SEISM BANCAR CU EPICENTRUL ÎN CIPRU - Mircea Coşea: Este un precedent grav. Revenirea la această soluţie mă cam sperie Riscuri pentru băncile europene Agenția de rating Moody’s a avertizat că tensiunile d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 36 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 16 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 49 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum 53 minute
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°