Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, a declarat luni că dacă vor fi reorganizate DSP-urile din ţară, angajaţii de la Sibiu nu au de ce să se îngrijoreze pentru că profesionalismul lor le va permite reangajarea în sistemul sanitar.
Potrivit acestuia, această reorganizare nu are succesul de funcţionare garantat pentru că nu s-au făcut experimente preliminare.
„Nu am primit niciun fel de act dar, pe site-ul ministerului, începând de vineri 15 martie, este afişat un proiect care se doreşte o nouă reorganizare, cu opt DSP-uri la nivel judeţean şi 34 de oficii sanitare în celelalte judeţe. Acum dacă este bine sau rău vom vedea pentru că nu a fost un proiect pilot să vedem exact ce înseamnă acest lucru. S-ar putea să fie benefic. Din punctul nostru de vedere, cadrele care lucrează în DSP sunt cadre de specialitate. Avem numai medici şi asistenți medicali. Nu există personal neprofesionist, încadrat”, a spus Budescu.
La DSP Sibiu sunt încadrate 80 de persoane, dintre care 16 se ocupă de supraveghere și control, compartiment care va rămâne și după reorganizare. Cât despre ceilalți angajați, Budescu crede că își vor găsi locul fie în spital, fie în structurile noi care se vor înființa.
„Sibiul are în jur de 88 şi un număr de 80 de posturi sunt încadrate. La supraveghere și control există o proporție de 20 la sută din personal în control. Cred că foarte puțină lume va rămâne fără loc de muncă la DSV Sibiu pentru că avem specialiști, nu sunt de alte calificări. Ei pot să aibă loc în spital, pot să aibă un loc de muncă la Consiliul Județean, la acel compartiment care se va forma. Eu nu cred că vor fi persoane care vor rămâne fără loc de muncă de la DSV Sibiu pentru că sunt specialiști”, a spus Budescu.
Cât despre care va fi viitorul centru regional al DSP, Gabriel Budesc