Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Pivniceru şi Dorneanu au statura morală pentru a fi judecători CCR

Publicat in Gandul, luni 18 martie 2013 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN al PSD, că Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu sunt doi profesionişti care au pregătirea profesională şi statura morală pentru a activa ca judecători la Curtea Constituţională.

"Azi trebuie să discutăm acordarea sprijinului parlamentarilor noştri pentru propunerile privind judecătorii la Curtea Constituţională. Doamna Pivniceru şi domnul Dorneanu cred că sunt doi profesionişti care chiar au pregătirea necesară şi statura morală pentru a face parte din ceea ce reprezintă această instituţie fundamentală a statului, Curtea Constituţională", a spus Ponta.

Înainte de şedinţa BPN al PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că, luni, în şedinţa conducerii Camerei se va discuta despre propunerile făcute de grupurile parlamentare pentru judecătorii la CC.

"Azi le discutăm, discutăm propunerile pentru CC, iar a doua temă e legată de modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor, până miercuri trebuie să terminăm", a spus Zgonea.

Mona Pivniceru a confirmat, săptămâna trecută, că ar putea pleca de la conducerea Ministerului Justiţiei în favoarea unui post de judecător la Curtea Constituţională (CC), cu susţinerea PNL, însă a evitat să dea un răspuns ferm privind alegerea pe care o va face în acest context.

"În ceea ce mă priveşte, este adevărat", a spus Pivniceru, la Antena 3, după ce a fost întrebată despre susţinerea sa pentru CC de către PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat anterior că ministrul Mona Pivniceru este susţinută la Ministerul Justiţiei până i se va încheia mandatul, însă poate fi "o formulă' şi pentru Curtea Constituţională, fiind luată în considerare experienţa de magistrat.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că i-ar mulţumi lui Dumnezeu ca Mona Pivniceru să fie numită în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 22 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 51 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 58 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 47 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 54 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 20 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°