Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima navă Greenpeace acostează în portul Constanţa

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Vasul „Arctic Sunrise”, una dintre cele mai cunoscute nave ale organizaţiei ecologiste Greenpeace, soseşte luni în portul Constanţa. Este prima vizită a unei nave Greenpeace pe litoralul românesc şi în acelaşi timp este prima escală pe care „Arctic Sunrise” o face în cadrul campaniei „Reformarea Politicii comune de Pescuit”, pe care o derulează în acestă vară la nivelul Uniunii Europene. Nava va sta timp de trei zile ancorată în port, timp în care vor fi efectuate acţiuni de sensibilizare a autorităţile şi opiniei publice, iar nava va putea fi vizitată de ­constănţeni. În perioada 18 martie-­6 iulie 2013, Greenpeace derulează o campanie de încurajare a pescuitului sustenabil şi a pescarilor de coastă iar nava va acosta în 18 porturi europene din România, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Slovenia, Italia, Spania, Franţa şi Marea Britanie.

Greenpeace vrea reguli comune

Politica Comună în domeniul Pescuitului (PCP) este un set de reguli care guvernează flotele de pescuit din toate ţările UE, indiferent de zonele în care acestea pescuiesc. PCP stabileşte cine poate pescui, ceea ce se poate pescui, unde şi pentru cât timp. Politica comună ar trebui să asigure un pescuit ecologic durabil şi să sprijine mijloacele de subzistenţă ale pescarilor, însă ecologiştii consideră că acest program este defectuos. O revizuire completă a politicilor comune de pescuit are loc o dată la zece ani, iar 2013 este anul în care se poate schimba acest program. Aşa cum am menţionat mai sus, campania debutează cu vizitarea Portului Constanţa, iar campania „Reformarea Politicii comune de Pescuit” este a şasea acţiune pe care Greenpeace o derulează în ţara noastră, după campaniile de protejare a pădurilor, lupta împotriva energiei nucleare, promovarea energiei regenerabile, agricultura sustenabilă şi Roşia Montană.

„Eroul” care s-a opus ­rachetelor americane

„Arctic Sunrise”

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 11 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°