Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iniţial „neeligibile“, marile festivaluri devin „parteneri strategici“ ai Institutului Cultural Român

Publicat in Adevarul, luni 18 martie 2013 ·

După scandalul proiectelor culturale „neeligibile“, Institutul Cultural Român (ICR) a găsit ieri o formulă administrativă să finanţeze totuşi festivalurile importante de film şi teatru din România. O serie de proiecte culturale cu tradiţie din România au fost declarate neeligibile în urma primei etape de selecţii organizate de ICR.

Concursul a fost deschis pe 29 noiembrie 2012 şi s-a încheiat pe 13 martie. Contestaţiile pot fi depuse la ICR până astăzi, la ora 16.00.

Iniţial, festivalurile de Film TIFF, „NexT“, „Anonimul“, „One World Romania“, precum şi Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul Naţional de Teatru organizat de Uniter şi Festivalul de Teatru „Ideo Ideis“ au fost respinse în urma primei etape administrative. După scandalul declanşat săptămâna trecută în urma afişării rezultatelor din prima etapă a concursului, reprezentanţii ICR au revenit ieri cu precizări.

„În fapt, unele instituţii solicită bani de la ICR în concursuri diferite. Subliniem că unele instituţii şi proiecte au fost considerate, deja din octombrie – noiembrie 2012, drept parteneri strategici, respectiv acţiuni strategice, cu vizibilitate internaţională, ale ICR. De aceea, Transilvania International Film Festival, Festivalul Naţional de Teatru (Uniter), Festivalul Filmului Documentar (Astra Sibiu), Festivalul de Film Anonimul (Sfântu-Gheorghe), Festivalul de Jazz (Sibiu) se finanţează direct, în calitate de parteneri strategici. În câteva zile se va comunica nivelul finanţării acestora“.

Regizorul Alexandru Solomon critică dur politica ICR

Săptămâna trecută, s-a anunţat că cei 450.000 de euro alocaţi de ICR vor merge către proiecte anonime, precum „Udatul Nevestelor“ şi „Poveşti româneşti în Africa. Astfel, a fost pentru prima dată în 11 ani când, cel mai important festival de film românesc TIFF (Festivalul Internaţional de Film Tra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°