Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Năstase a venit de la penitenciarul Jilava

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Fiul cel mare al lui Adrian Năstase, Andrei, a venit, luni după-amiază, la Penitenciarul Jilava, pentru a-l aştepta pe tatăl său la ieşirea din detenţie, după ce Tribunal Bucureşti a decis ca fostul premier să fie eliberat condiţionat, potrivit Mediafax.

Andrei Năstase, venit la penitenciar cu autoturismul personal şi însoţit de bodyguarzi, a declarat că el şi restul familiei s-au bucurat "foarte tare" că instanţa a decis eliberarea tatălui său, precizând că "a fost un moment emoţionant".

"Am aşteptat de ceva timp momentul acesta. Ne-am bucurat foarte tare, a fost un moment emoţionant", a spus Andrei Năstase.

Fiul cel mare al lui Adrian Năstase a adăugat că nu a reuşit să comunice cu tatăl său la instanţă, însă i-a urmărit declaraţiile, iar acum aşteaptă să îl ia acasă.

Întrebat care va fi primul lucru pe care îl va face la reîntâlnirea cu tatăl său, Andrei Năstase a spus: "O să-l strâng în braţe".

Adrian Năstase este aşteptat la ieşirea din închisoare de mai mulţi apropiaţi şi de trei bodyguarzi.

Fostul premier va fi eliberat din Penitenciarul Jilava după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citeşte şi: Adrian Năstase va fi ELIBERAT. Vezi DECLARAŢIILE fostului premier

Completul de la Tribunalul Bucureşti, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase.

Concret, două din cele trei judecătoare au dispus punerea în libertate a lui Adrian Năstase, în vreme ce al treilea magistrat din complet a decis în sens contrar.

În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen. Decizia a fost cont

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°