Magistraţii Tribunalului Bucureşti au suspendat luni, pentru două ore, judecarea dosarului privind eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase.
Procesul ar fi trebuit să înceapă la ora 9:30, la intrarea în sala de judecată Adrian Năstase fiind aplaudat îndelung de către susţinători. Însă, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei amânarea dosarului, motivând că nu a avut timp să studieze mai multe documente depuse la dosar, potrivit Agerpres.
În replică, avocatul Ion Cazacu a declarat că cererea procurorului “este o încercare nereuşită de tergiversare a acestui proces“. Instanţa a suspendat procesul două ore, pentru ca procurorul să poată studia actele depuse la dosar.
Astfel, un complet de la Tribunalul Bucureşti urmează să ia în discuţie în jurul orei 11:30 recursul făcut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase. Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a menţionat la intrarea în Tribunalul Bucureşti că se aşteaptă ca spiritul de dreptate şi corectitudinea să triumfe şi, după mai bine de 300 de zile de când a fost încarcerat, fostul premier să fie alături de familie.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au suspendat luni, pentru două ore, judecarea dosarului privind eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase.
Procesul ar fi trebuit să înceapă la ora 9:30, la intrarea în sala de judecată Adrian Năstase fiind aplaudat îndelung de către susţinători. Însă, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei amânarea dosarului, motivând că nu a avut timp să studieze mai multe documente depuse la dosar, potrivit Agerpres.
În replică, avocatul Ion Cazacu a declarat că cererea procurorului “este o încercare nereuşită de tergiversare a acestui proces“. Instanţa a suspendat procesul două ore, pentru ca procurorul