Opt persoane au fost rănite, luni dimineaţă, într-un accident produs între localităţile Cristian şi Orlat, în judeţul Sibiu, după ce două autoturisme s-au ciocnit, din primele informaţii reieşind că unul dintre şoferii consumase băuturi alcoolice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, opt persoane au fost rănite într-un accident produs pe un drum judeţean care leagă localităţile Cristian şi Orlat.
"În accident au fost opt persoane rănite, dintre care una încarcerată. S-a intervenit cu echipajul de descarcerare, cu două echipaje SMURD şi cu două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu. Şapte dintre răniţi au multiple escoriaţii şi contuzii, iar persoana care a fost încarcerată este politraumatizată", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Silviu Albişor.
Potrivit acestuia, toţi răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, din primele informaţii reiese că accidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool.
"Se efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului. Din primele informaţii se pare că, pe fondul consumului de alcool, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un autoturism care circula regulamentar", a declarat Luciana Balteş.
Potrivit acesteia, în accident au fost rănite persoane din ambele maşini.
Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, alcoolemia şoferului şi încadrarea juridică a faptei acestuia.