IAŞI. Preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, a luat decizia ca în acest an să organizeze Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România, la Iaşi.
Gala UNITER din acest an se va desfăşura pentru a doua oară în afara Bucureştiului, iar costurile evenimentului sunt estimate la 900.000 lei
”Toate aceste monumente, Teatrul Naţional şi celelalte lucruri care pot fi văzute la Iaşi, sunt şi restaurate în marea lor majoritate, ceea ce contează enorm. Motivul principal pentru care facem Gala UNITER în acest an la Iaşi e că vrem să punem în evidenţă Teatrul Naţional, frumuseţea asta minunată, pentru a o vedea toată ţara, pentru că puţină lume ştie acest teatru. Cred că nici ieşenii nu ştiu toţi cum a fost şi cum a reapărut acuma la viaţă. Sunt convins că în toată această primăvară, pentru că gala va fi în 13 mai, Iaşul se va pregăti sărbătoreşte. Am şi decalat puţin, pentru că gala o facem de obicei în aprilie, dar am zis să prindem Iaşul în floare”, a declarat Ion Caramitru.
IAŞI. Preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, a luat decizia ca în acest an să organizeze Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România, la Iaşi.
Gala UNITER din acest an se va desfăşura pentru a doua oară în afara Bucureştiului, iar costurile evenimentului sunt estimate la 900.000 lei
”Toate aceste monumente, Teatrul Naţional şi celelalte lucruri care pot fi văzute la Iaşi, sunt şi restaurate în marea lor majoritate, ceea ce contează enorm. Motivul principal pentru care facem Gala UNITER în acest an la Iaşi e că vrem să punem în evidenţă Teatrul Naţional, frumuseţea asta minunată, pentru a o vedea toată ţara, pentru că puţină lume ştie acest teatru. Cred că nici ieşenii nu ştiu toţi cum a fost şi cum a reapărut acuma la viaţă. Sunt convins că în toată această primăvară, pentru că gala va fi în 13 mai, Iaşul se va pregăti sărbătoreşte. Am şi decalat puţin, pentru că gala o