Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Budapesta: Aproximativ 4.000 de persoane au manifestat împotriva premierului Viktor Orban

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Aproximativ 4.000 de persoane s-au reunit duminică la Budapesta la apelul organizaţiei Milla (Un milion pentru libertatea presei) pentru a protesta faţă de Guvernul de centru-dreapta al premierului conservator Viktor Orban, potrivit Mediafax.

Manifestanţii purtau drapele ungare şi europene, cu bannere denunţându-l pe "Viktator", o referire la premier.

Citeşte şi Manifestaţiile de Ziua Naţională a Ungariei, ANULATE din cauza intemperiilor

Fostul prim-ministru tehnocrat ungar Gordon Bajnai (centru-stânga), care şi-a format propriul partid în vederea alegerilor legislative prevăzute pentru primăvara lui 2014, a participat la această manifestaţie fără să ia cuvântul însă.

Prevăzută iniţial pentru 15 martie, de Ziua Naţională ungară, această manifestaţie a fost amânată din cauza ninsorilor abundente care au paralizat ţara.

Principalele forţe ale opoziţiei de stânga, care au făcut apel la o manifestaţie la 15 martie, nu şi-au reînnoit apelul pentru duminică.

Duminică, filosoful ungar Miklos Tamas Gaspar a apreciat că opoziţia ar trebui să se gândeasc la boicotarea alegerilor din primăvara lui 2014, "Rezultatul scris deja" nu va face, potrivit lui, decât să legitimeze puterea lui Viktor Orban.

"Ungarii vor să trăiască într-o ţară în care Constituţia să fie o lucrare comună între constituţionaliştii de dreapta şi cei de stânga", a apreciat el.

Citeşte şi Viktor Orban respinge vehement, la Bruxelles, criticile privind modificarea Constituţiei Ungariei

La 11 martie, Parlamentul ungar, controlat de Fidesz, a votat o a patra modificare a noii Constituţii a ţării, în vigoare de la 1 ianuarie 2012. Aceasta retrage principalele competenţe Curţii Constituţionale.

UE şi majoritatea capitalelor europene au reacţionat negativ faţă de noile amendamente ale Constituţiei, care "provoacă îngrijorări în ceea ce priveşte prevalen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°