Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu – doi profesionişti potriviţi pentru CCR

Publicat in Vremea Noua, luni 18 martie 2013 ·

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valer Dorneanu sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară, dar şi factura morală pentru a face parte din Curtea Constituţională, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD.

Modul de acordare a sprijinului parlamentarilor PSD pentru judecătorii CCR reprezintă una dintre temele de discuţie de la reuniunea Biroului Permanent Naţional al partidului.

“Astăzi trebuie să discutăm despre acordarea sprijinului parlamentarilor noştri pentru propunerile privind judecătorii la Curtea Constituţională. Doamna Pivniceru şi dl Dorneanu cred că sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară şi factura morală pentru a face parte din ceea ce reprezintă această instituţie fundamentală a statului – Curtea Constituţională. Sunt decizii pe care le vom lua în cadrul partidului. Dar cred că cel mai important mesaj pentru opinia publică este mesajul de soliditate, seriozitate al partidului nostru în pregătirea Congresului. Am avut şi noi momente mai puţin bune, acum ne delectăm la televizor cu show-urile de la PDL şi de pe la alte partide. Noi avem sarcina să guvernăm cât mai bine şi să vedem că PSD rămâne, dincolo de guvernare, acel partid de centru-stânga care în ultimii 23 de ani a reprezentat totuşi principalul partid al României”, a subliniat preşedintele PSD.

Mandatul a trei judecători de la CCR expiră în iunie, fiind vorba de Aspazia Cojocaru, desemnată de Camera Deputaţilor, Axinte Gaspar, care a fost numit de Preşedinţie, şi Ion Predescu, din partea Senatului.

AGERPRES.ro

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valer Dorneanu sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară, dar şi factura morală pentru a face parte din Curtea Constituţională, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD. @N_P

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°