În ultimele luni, mai multe scandaluri, declarative şi fără dovezi, au lovit România, afectându-i direct pe producătorii autohtoni care şi aşa supravieţuiesc cu greu pe piaţă.
În ultima vreme industria alimentară românească, cu un plus de greutate pentru cea din Braşov, pare a fi prinsă într-o ambuscadă mediatică nefundamentată, dar cu grave repercursiuni economice asupra producătorilor şi a angajaţilor din domeniu, prin diminuarea vânzărilor datorită unei psihoze induse privind calitatea produselor acestora.
În acest scandal extrem de vizibil, agresiv şi mereu reluat asimetric, uneori chiar de către state ale UE, privind producătorii agricoli autohtoni şi presupusele alimente contaminate sau etichetate greşit, Biroul permanent al Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) Braşov şi-a exprimat poziţia de solidaritate cu producătorii.
Fliundra aminteşte că acuzaţiile nereale pot provoca un dezastru în domeniu
Astfel, Ionel Fliundra (foto) liderul judeţean al partidului anterior amintit, a declarat că „aceste societăţi comerciale trebuie să îşi desfăşoare activitatea într-o ţară în care legislaţia le este ostilă”. De aceea, spune el, „prin liderii noştri vom face demersurile necesare către instituţiile de specialitate, pentru a le atrage atenţia ca aceste denigrări pot declanşa un dezastru pentru firme şi pentru angajaţi acestora, care sunt de ordinul miilor, atât în judeţul Braşov, cât şi în restul ţării”. Fliundra mai remarcă un aspect interesant prin contradicţia derivată chiar din acţiunile unora care acuză această industrie. „Curios este că după ce am devenit Ţara Anului la Târgul Biofach din Germania de anul acesta, producătorii români sunt denigraţi, începând cu carnea de cal, cu laptele, carnea de curcan, iar mai înainte cea de porc şi pui. Oare ce doriţi de la noi domnilor din UE?”, întreabă retori