Preşedintele Traian Băsescu participă la ceremonia de mâine de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, informează Administraţia Prezidenţială. Conform anunţului de presă transmis ieri de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu va participa, mâine, de la ora 10.00, la "Ceremonia de inaugurare a pontificatului Sanctităţii Sale Papa Francisc ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice". Şefi de stat şi de Guvern au început să sosească de astăzi la Roma pentru a asista, astăzi, la mesa de întronizare a Papei Francisc, care urmează să reunească sute de mii de credincioşi. Preşedinta ţării natale a primului Papă orginar din Americi, argentiniana Cristina Kirchner, sosită duminică, s-a întâlnit astăzi cu noul Suveran Pontif. Relaţiile dintre Kirchner şi fostul cardinal Jorge Mario Bergoglio nu au fost întotdeauna armonioase, deoarece acesta nu se abţinea să critice puterea pe când era arhiepiscop laBuenos Aires. Între demnitarii prezenţi de ieri în Oraşul Etern se aflau vicepreşedintele american Joe Biden, un catolic practicant şi preşedinţii mexcican, Enrique Peña Nieto şi chilean, Sebastian Piñera. America Latină- unde trăiesc 40% dintre catolici - va fi bine reprezentată. Este aşteptată, de asemenea, preşedinta braziliană Dilma Roussef. Însă la Roma a fost primit, ieri dimineaţa, şi un personaj controversat, şi anume preşedintele zimbabwean Robert Mugabe, în vârstă de 89 de ani, cel mai vechi şef de stat african, un catolic fervent. Acuzat de numeroase încălcări ale drepturilor omului comise înţarasa, Mugabe are interdicţia de a pătrunde pe teritoriul european. Însă Italia nu îi poate refuza accesul spre teritoriul Vaticanului. Este pentru a cincea oară, în opt ani, când cel mai puternic om dinZimbabwevine la Roma. El a asistat la 8 aprilie 2005 la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea şi a fost prezent,