Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafa Nadal l-a învins pe Juan Martin Del Potro în finala turneului de la Indian Wells

Publicat in Antena 3, luni 18 martie 2013 ·

Rafa Nadal îşi continuă revenirea remarcabilă după accidentarea la genunchi care l-a făcut să lipsească şapte luni din circuitul ATP, reuşind să-l învingă pe argentinianul Juan Martin Del Potro în finala turneului de la Indian Wells.

Spaniolul a revenit după ce a pierdut primul set şi a fost condus cu 2-0 în cel de-al doilea pentru a câştiga cu 4-6, 6-3, 6-4 la capătul a două ore şi 29 de minute de joc.

„Probabil că este una dintre cele mai emoţionante victorii ale carierei mele. Sprijinul pe care l-am primit după revenire a fost uriaş. A fost o săptămână de neuitat pentru mine, un turneu de neuitat”, a declarat Nadal la finalul întâlnirii care i-a adus al treilea titlu la Indian Wells.

Prin succesul din California, fostul lider mondial devine jucătorul cu cele mai multe titluri câştigate în turneele Masters, 22, următorii în această ierarhie fiind Roger Federer (21) şi Andre Agassi (17).

De asemenea, Nadal va urca pe poziţia a patra în clasamentul ATP, depăşindu-l pe compatriotul său David Ferrer.

În ciuda formei excelente pe care a arătat-o de la revenirea în circuit (patru finale jucate, trei dintre ele câştigate), staff-ul lui Nadal a confirmat că acesta nu va participa la turneul de la Miami care începe în această săptămână, preferând să se concentreze pe pregătirile pentru sezonul pe zgură.

De cealaltă parte, Del Potro nu a reuşit să repete evoluţiile din sferturi şi semifinale, atunci când i-a învins pe Andy Murray şi pe liderul mondial, sârbul Novak Djokovic.

Turneul feminin de la Indian Wells a fost câştigat de rusoaica Maria Sharapova, care a învins-o în ultimul act pe Caroline Wozniacki, scor 6-2, 6-2, şi a obţinut astfel primul său titlu din 2013.

Rafa Nadal îşi continuă revenirea remarcabilă după accidentarea la genunchi care l-a făcut să lipsească şapte luni

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 45 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 53 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°