Studenți din peste 60 de universități din ţară se întrec timp de două zile la Sala Transilvania din Sibiu în cadrul celei de-a doua ediţii a Campionatului Național Universitar de Baschet 3x3.
Prima etapă zonală, cea de la Transilvania, va avea loc în perioada 18-20 martie, iar meciurile vor începe luni, de la ora 16.00.
Studenții din cele 64 de universități, din 23 de centre universitare, își vor susține universitatea în meciurile de baschet, în cele 3 faze zonale, urmând ca finala să aibă loc la Bucureşti.
Echipa masculină de baschet a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, care a reprezentat România la Campionatul Mondial Universitar de Baschet 3x3 în Serbia anul trecut, este formată din Victor Diaconescu, Răzvan Petcu, Bogdan Văcaru și Andrei Teleșpan şi antrenată de Alexandru Hulpuș.
Din echipa feminină de baschet a ULBS fac parte Roxana Văcăroiu, Anca Stoia, Denisa Dezsi și Andreea Comăniciu.
Pe perioada competiţiilor, la care sunt aşteptaţi aproximativ 1000 de studenţi, publicul va asista la spectacole oferite de majorete, întrecerile de slam dunk și aruncările de 3 puncte. După Sibiu mai urmează alte două etape: 1-4 aprilie la Bucureşti, 8-11 aprilie la Bacău.