Firma Consiliului Judeţean Suceava, SC Drumuri şi Poduri SA, a vândut, la începutul acestui an, active în valoare de 1,8 milioane de lei. Administratorul special al societăţii, Eugen Girigan, a declarat că vânzarea activelor s-a făcut la propunerea Adunării Generale a Acţionarilor, şi cu aprobarea judecătorului sindic. De precizat că SC Drumuri şi Poduri SA Suceava se află în insolvenţă din luna aprilie 2011. Girigan a declarat că firma pe care o conduce a scos la vânzare prin licitaţie bazele de producţie din Rădăuţi, Fălticeni, Rădăuţi, Cornu Luncii şi Gura Humorului. El a arătat că în urma licitaţiilor s-a reuşit vânzarea bazelor de producţie din Rădăuţi şi Fălticeni, valoarea obţinută fiind de 1,8 milioane de lei. Eugen Girigan a spus că din această sumă s-au încasat deja 1,5 milioane de lei, diferenţa urmând să intre în conturile societăţii în perioada următoare. Administratorul special al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava a mai declarat că din banii încasaţi, o sumă de 700.000 de lei s-a plătit către o bancă, iar diferenţa va fi folosită pentru cumpărarea de utilaje noi, pentru repararea mijloacelor de transport, precum şi pentru achiziţionarea unor materiale şi materii prime pentru producţie.
Firma Consiliului Judeţean Suceava, SC Drumuri şi Poduri SA, a vândut, la începutul acestui an, active în valoare de 1,8 milioane de lei. Administratorul special al societăţii, Eugen Girigan, a declarat că vânzarea activelor s-a făcut la propunerea Adunării Generale a Acţionarilor, şi cu aprobarea judecătorului sindic. De precizat că SC Drumuri şi Poduri SA Suceava se află în insolvenţă din luna aprilie 2011. Girigan a declarat că firma pe care o conduce a scos la vânzare prin licitaţie bazele de producţie din Rădăuţi, Fălticeni, Rădăuţi, Cornu Luncii şi Gura Humorului. El a arătat că în urma licitaţiilor s-a reuşit vânzarea bazelor de producţie din Rădăuţi şi Făl