TIMIȘOARA. Șoferii par să opteze pentru varianta mai scumpă a noului sistem TimPark. Astfel, în vreme ce parcarea prin SMS costă 2,75 lei pe oră, cea prin apel telefonic, care presupune achiziționarea unui voucher, costă doar 1,5 lei/ora.
Parcarea ar trebui să coste, potrivit Regulamentului TimPark votat recent de Consiliul Local, 1,5 lei/ora în zona centrală, 1 leu/ora în zona mediană și 0,5 lei/ora în zona periferică. Aceste tarife sunt valabile însă numai în cazul apelurilor telefonice, nu și al SMS-urilor, la care se adaugă comisioanele percepute de rețele de telefonie mobilă. Astfel, Vodafone și Orange, ai căror clienți pot parca prin SMS, sunt taxați suplimentar cu 0,50 euro de fiecare dată când parchează.
Chiar și în aceste condiții, timișorenii preferă SMS-ul în locul apelurilor telefonice. Statisticile arată că vineri, 15 martie, în prima zi de funcționare a TimPark, au parcat plătind cu telefonul 518 cetăţeni, din care 446 au plătit prin SMS şi 72 au achitat cu voucher, deci prin apel telefonic.
Eu ştiam că la telefonia mobilă nu poţi avea tarife sub 0,5 euro, dar pentru că eu nu am promovat acel tarif el a apărut. Nu ştiu a cui contribuţie este, a apărut ca una dintre variante şi s-a aprobat în Consiliul Local. Eu am cerut 1,5 lei pentru zona centrală fără să precizez dacă acest tarif este pentru plata prin SMS-uri sau pentru plata prin apeluri telefonice. Proiectul aşa cum a plecat mai departe pe traseu a ajuns să aibă această diferenţiere, aprobată în Consiliul Local. Dar asta nu înseamnă că diferenţa este ca să se încaseze mai mulţi bani la operator. Dacă cetăţenii vor să achite 1,5 lei pe oră în zona centrală şi să fie taxaţi la minut, atunci trebuie să recurgă numai la acest sistem şi plătesc exact cât am spus eu, prin apel telefonic. Nu îi obligă nimeni să recurgă la sistemul care este mai costisitor, a precizat, luni, primarul Ni