Integrarea pe piaţa muncii a deţinuţilor este subiectul unui nou seminar ce va avea loc la Gherla, la sfârşitul acestei săptămâni. Proiectul, derulat de o asociaţie din Alba Iulia în parteneriat cu Penitenciarul Gherla, este cofinanţat din fonduri europene.
Evenimentul, care va avea loc vineri, 22 martie, la localul Escape din Gherla începând cu ora 11, are ca scop, pe de o parte, promovarea activităţilor derulate în cadrul proiectului, iar pe de altă parte, sensibilizarea angajatorilor, a beneficiarilor, a instituţiilor statului cu responsabilităţi în incluziunea socială, a mass-mediei cu privire la problematica integrării pe piaţa forţei de muncă a persoanelor care au părăsit sistemul de detenţie.
"Obiectivul acestui seminar este de a identifica, împreună cu participanţii, oportunităţi şi soluţii pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă a persoanelor care au părăsit sistemul de detenţie din Regiunea de Nord-Vest a ţării. Vom încerca să găsim împreună idei pentru reducerea discriminării și pentru promovarea principiului egalității de șanse", arată organizatorii seminarului.
O altă temă din agenda acestui eveniment este prezentarea unui film despre reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi. În cadrul acestui film o parte din factorii implicați în acest proces își vor expune punctele de vedere cu privire la importanța asistării acestora atât pe timpul detenției cât și după eliberare.
"Prin intermediul acestui proiect ne-am propus să facilităm accesul pe piața forței de muncă a unui număr de minim 100 de persoane care au părăsit sistemul de detenție. Până in acest moment, după mai bine de 30 luni de derulare a acestei activități de angajare asistată, din cele peste 125 de persoane angajate, circa 25 sunt din regiunea Nord-Vest", au precizat reprezentanţii Asociaţiei AS 2001 Alba Iulia, în calitate de organizatori.
Proiectul este cof