Doi angajaţi ai Centrului Comercial Bazar din municipiul Suceava s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinşi că au furat marfă din chioșcurile unor comercianți.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, cei doi suspecţi au fost depistaţi vineri dimineaţă de o patrulă de poliţie care se afla în zona Bazarului. Marfa furată a fost găsită ascunsă într-o baracă folosită de angajaţii ce desfăşoară activităţi de întreţinere şi pază în bazar.
Cei doi angajaţi care se aflau de serviciu la acea oră, Mihai C., din comuna Udeşti, şi Maricel H., din municipiul Suceava, ambii în vârstă de 52 de ani, nu au putut justifica articolele noi de îmbrăcăminte găsite în fişetele metalice din baraca respectivă.
Luaţi la întrebări de poliţişti, cei doi au recunoscut că au furat bunurile în cauză, cu puţin timp înainte, prin folosirea de chei potrivite, din trei chioșcuri metalice situate pe platoul din imediata apropiere a porții de acces numărul 3 din Bazar.
Bunurile în cauză, respectiv articole de îmbrăcăminte în valoare de 300 de lei, au fost recuperate și predate părților vătămate, doi comercianţi din municipiul Suceava.
„Cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.
Doi angajaţi ai Centrului Comercial Bazar din municipiul Suceava s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinşi că au furat marfă din chioșcurile unor comercianți.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, cei doi suspecţi au fost depistaţi vineri dimineaţă de o patrulă de poliţie care se afla în zona Bazarului. Marfa furată a fost găsită ascunsă într-o baracă folosită de angajaţii ce desfăşoară activităţi de întreţinere şi pază în bazar.
Cei doi angajaţi care se aflau de serviciu la acea oră, Mihai C., din c