Au marcat: Chirie (min. 87), respectiv Hapaină (32).
Meciul s-a disputat pe stadionul Orăşenese.
Urban (prima repriză): Dumitrescu (cpt.) – Stoica, I. Dan, Butoi, Mirescu – Corbu, Dicu, Lambă, Ciocotoiu – Alin Roman, Săndulescu.
Urban (repriza secundă): Andrei – I. Constantin, Tudose, Lică, Albu – Mitrea, Mihăilescu, Dicu, Penes-cu – Alexandru Roman, Chiric. Antrenori Nieu Croitoru şi Vasile “Greeu” Constantin.
Profitând de faptul că n-au avut meci în etapa a 2-a a returului, Urban (C2) şi S.C.M. Argeşul Piteşti (C6) s-au confruntat într-un meci amical interesant. Meciul s-a terminat la egalitate. Oaspeţii au deschis scorul prin veteranul Hapaină din lovitură liberă, iar gazdele au egalat pe finalul meciului prin juniorul Chiric.
Cele două echipe au fost protagonistele unui meci frumos.
Ca număr de ocazii Urban şi-a întrecut adeversara. A realizat ritmul partidei dar trupa lui Nicu Croitoru a ratat mult.
Urban Titu este pe locul 9 în C2, cu 12 p şi -12 la adevăr. Au marcat: Chirie (min. 87), respectiv Hapaină (32).
Meciul s-a disputat pe stadionul Orăşenese.
Urban (prima repriză): Dumitrescu (cpt.) – Stoica, I. Dan, Butoi, Mirescu – Corbu, Dicu, Lambă, Ciocotoiu – Alin Roman, Săndulescu.
Urban (repriza secundă): Andrei – I. Constantin, Tudose, Lică, Albu – Mitrea, Mihăilescu, Dicu, Penes-cu – Alexandru Roman, Chiric. Antrenori Nieu Croitoru şi Vasile “Greeu” Constantin.
Profitând de faptul că n-au avut meci în etapa a 2-a a returului, Urban (C2) şi S.C.M. Argeşul Piteşti (C6) s-au confruntat într-un meci amical interesant. Meciul s-a terminat la egalitate. Oaspeţii au deschis scorul prin veteranul Hapaină din lovitură liberă, iar gazdele au egalat pe finalul meciului prin juniorul Chiric.
Cele două echipe au fost protagonistele unui meci frumos.
Ca număr de ocazii Urban şi-a întrecut adever