Astăzi o vom cunoaşte pe Dorina Marin, educatoare la Grădiniţa nr. 18 din Focşani, care în urmă cu câteva zile a împlinit 57 de ani. Deşi lucrează în învăţământ din 1975, iubeşte profesia de educator, fiind ca o a doua mamă pentru copiii din grupa sa. Şi-a început activitatea la Grădiniţa Dălhăuţi, unde a lucrat 5 ani. A venit apoi la Grădiniţa nr. 11 din Focşani, unde a lucrat până în 1982, după care a ajuns la Grădiniţa nr. 18, unde lucrează şi în prezent.

Reporter: De ce aţi ales această meserie?

Dorina Marin: Mi-am ales meseria aceasta pentru că după mine este o meserie foarte frumoasă, care nu seamănă cu alta. O meserie care nu se părăseşte seara, odată cu hainele de lucru. Este aspră şi plăcută, umilă şi plăcută, exigentă şi liberă. O meserie care epuizează şi înviorează în acelaşi timp, o lume de poveste.

Rep: Cum se implică o educatoare în educaţia copiilor?

D.M.: Cu dăruire în primul rând şi dacă nu ai dăruire pentru ei, pentru copii, nu poţi să faci lucrul ăsta. În primul rând trebuie să ai vocaţie în meseria asta.

Rep: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să ai vocaţie?

D.M.: Să uiţi de tine uneori, să ai tenacitate, să ai dragoste pentru copii, altfel nu poţi lucra.

Rep: Care sunt satisfacţiile profesionale ale unei educatoare?

D.M.: Atunci când îi iei de la grupa mică şi nu ştiu să vorbească, nu ştiu să mănânce, sunt dependenţi de mame şi reuşeşti să ajungi cu ei la grupa mare şi reuşeşti să stai de vorbă cu ei şi să crezi că deja sunt pregătiţi pentru şcoală. Când vin la grupa mică, ei sunt ca nişte pui de găină. Marea greşeală este că ei sunt dependenţi de mame. Mamele stau doi sau chiar 3 ani de zile cu ei acasă şi atunci îi aduc la noi într-un mediu frumos, plăcut, dar necunoscut. Atunci este marea întrebare a lor: unde sunt, de ce sunt, unde sunt adulţii, de ce sunt aduşi, ei fiind î