Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Vasile Ogârlaci, șeful Diviziei Miniere, i s-a cerut demisia – schimbat din funcție la „operativa” de ieri

Publicat in Gorj Domino, marți 19 martie 2013 ·

În Complexul Energetic Oltenia, schimbările sunt în plină desfășurare, deși administrația nu a comunicat încă acest lucru. Surse din companie vorbesc despre mutări importante în conducerea CEO, cum ar fi schimbarea directorului Sucursalei Divizia Minieră (SDM), Vasile Ogârlaci, sau despre transferul unor membri ai Directoratului în afara județului. Înlocuirea lui Vasile Ogârlaci s-a produs în ședința operativă de ieri, Daniel Antonie luându-i locul.

De mai multe săptămâni, numele șefului EMC Rovinari, Daniel Antonie, a fost vehiculat în schimbările ce tocmai se desfășoară la nivelul companiei. Despre acesta s-a spus, pe surse, că va fi viitorul șef al Diviziei Miniere, înlocuindu-l pe Vasile Ogârlaci. Astfel, în ședința de ieri, zvonurile s-au adeverit. De asemenea, schimbările l-au vizat și pe Marian Motocu, director al Diviziei Energetice, transferat în Dolj pentru a conduce Ișalnița.

Înlocuit

Nu există însă niciun comunicat din partea administrației CE Oltenia, aceste informații fiind obținute exclusiv pe surse. De asemenea, directorul Ogârlaci nu a răspuns la telefon, căutat fiind pentru a-și exprima un punct de vedere. „Reorganizarea sectorului minier pică în sarcina lui Daniel Antonie. Lui Vasile Ogârlaci i s-a cerut demisia săptămâna trecută, iar în week-end, încă nu răspunsese acestei solicitări”, declară sursele.

Fără EMC-uri

Ultima variantă vehiculată privind reorganizarea sectorului minier a fost desființarea Exploatărilor Miniere de Carieră și lăsarea celor 14 cariere doar cu aparatul propriu de conducere. Astfel, între conducerea complexului și cariere nu vor mai exista „intermediari”: „Sunt patru niveluri de conducere. O simplă adeverință avea nevoie de o grămadă de semnături. În acest mod de reorganizare, nu ar mai fi o birocrație atât de greoaie”, mai spus oamenii din sistem.

@N_P

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 49 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 57 minute
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 10 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 44 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Ministrul Burduja, despre ridicarea plafonării prețului la energie: „Sunt români care vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

HotNews acum 13 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că după ridicarea plafonării preţurilor, la 1 aprilie 2025, se va pune presiune pe furnizori să fie mai competitivi la preț. În plus, spune ministrul, românii cu consum mare de

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 44 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°