Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorizaţia pentru Aqua Parc, anulată definitiv

Publicat in Ziarul Ring, luni 18 martie 2013 ·

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, irevocabil, autorizaţia de construire pentru complexul Aqua Parc, ce ar fi urmat să fie realizat în Parcul Tineretului. Ridicarea acestuia ar fi dus la pierderea a trei hectare de spaţiu verde.

La aproape un an şi jumătate de la acţionarea în instanţă, Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" a reuşit anularea definitivă a autorizaţiei de construire a parcului acvatic din Tineretului. La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea irevocabilă a autorizaţiei de construire. Aqua Parc ar fi fost realizat pe o suprafaţă de 53.000 de metri pătraţi, cu încălcarea interdicţiei legale de construire pe spaţiu verde. "Dacă s-ar fi realizat construcţia, s-ar fi pierdut aproximativ trei hectare de spaţiu verde şi câteva sute de copaci. În locul lor ar fi apărut piscine betonate, restaurante şi parcări, în condiţiile în care Bucureştiul are o lipsă acută de spaţii verzi", ne-a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul".

Zona defrişată va fi reamenajată

Potrivit asociaţiei conduse de Nicuşor Dan, în zona unde urma să fie construit Aqua Parc, beneficiarul a tăiat încă din luna mai 2011 câteva sute de arbori şi arbuşti, fără a avea un aviz de defrişare. Acum, potrivit preşedintelui asociaţiei, terenul va reveni în administrarea autorităţilor locale şi va fi reamenajat. "Acolo era o zonă care n-a fost bine amenajată niciodată, tocmai pentru că se ştia că va fi făcută o investiţie. Acum trebuie ca ori Primăria Generală, ori Primăria Sectorului 4 să o ia şi să o amenajeze ca pe un parc", a mai declarat, pentru "ring", Nicuşor Dan.

"Proiectul încalcă legea care spune că nu ai voie să construieşti pe spaţiul verde. Acolo este un spaţiu verde prevăzut în planul urbanistic general al Bucureştiului, deci aici este ilegalitatea." - Nicuşor Dan, preşedinte

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 40 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 59 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°