Răzvan Munteanu, soţul artistei Delia Matache nu mai vrea să facă investiţii în oraşul său natal. Nu pentru că nu ar avea bani de investit, ci pentru că o afacere deschisă cu mult timp în urmă a eşuat, fapt ce l-a determinat să se axeze doar pe capitală. Asta nu-l împiedică să vină des la Târgu-Jiu să-şi viziteze părinţii, dar şi prietenii.
Căsătorit în vara anului trecut la Poarta Sărutului cu artista Delia Matache, Răzvan Munteanu nu a încetat să revină în oraşul său natal ori de câte ori prinde o ocazie. Nu de puţine ori, cei doi au putut fi observaţi pe străzile oraşului, unele dintre fotografiile făcute în diferite zone ale municipiului Târgu-Jiu fiind postate de cei doi pe paginile personale de socializare. Răzvan Munteanu avea chiar şi o afacere deschisă în centrul oraşului Târgu-Jiu cu mulţi ani în urmă, la care a renunţat însă ulterior, din cauză că „nu a mers”. Acesta a declarat că pe viitor nu are de gând să mai facă vreo investiţie la Târgu-Jiu, mergând pe considerentul că nu se merită, rezumându-se astfel doar la afacerile din Bucureşti, unde locuieşte în prezent alături de soţia sa. „Am deschis la un moment dat la Târgu-Jiu o afacere, dar acum nu mai este OK. Afaceri am doar în Bucureşti unde locuiesc, iar la Târgu-Jiu vin doar în vizită”, a declarat Răzvan Munteanu.
Răzvan Munteanu, soţul artistei Delia Matache nu mai vrea să facă investiţii în oraşul său natal. Nu pentru că nu ar avea bani de investit, ci pentru că o afacere deschisă cu mult timp în urmă a eşuat, fapt ce l-a determinat să se axeze doar pe capitală. Asta nu-l împiedică să vină des la Târgu-Jiu să-şi viziteze părinţii, dar şi prietenii.
Căsătorit în vara anului trecut la Poarta Sărutului cu artista Delia Matache, Răzvan Munteanu nu a încetat să revină în oraşul său natal ori de câte ori prinde o ocazie. Nu de puţine ori, cei doi au putut fi observaţi pe străzile oraş